Fiecare mamica isi vede puiul de om ca cel mai frumos. Si cum poate fi altfel cand ii privim nu doar cu ochii, ci si cu sufletul si intrega noastra fiinta?!
De ceva vreme imi propusesem sa dau mamicilor prietene ale blogului sa se laude cu puiutii lor, dar timpul, bata-l vina! Si uite ca am ajuns sa pun totusi in practica si ideea asta.
Si iarasi am un om frumos alaturi in nebunia asta minunata: Gabi, creatoarea Sapte Pisici.
Cand vrei sa faci cunoscut publicului un creator handmade nu e deloc usor, iar ceea ce scrii poate sa nu surprinda esentialul. Asa ca de data aceasta am zis ca 25% tine de descrierea creatorului, iar 75% ne „spun” creatiile lui.
Iata ce spune creatoarea din spatele Sapte Pisici:
Sunt pasionata de grafica si ilustratie ( pasiuni cu care imi ocup mare parte din timpul liber). Imi place sa daruiesc, sa fac mici cadouri personalizate si daca se poate, sa fie create chiar de mine. De aici a pornit si ideea proiectului „Sapte Pisici” acum cativa ani. Am ales sa folosesc lutul cu uscare la aer pentru crearea produselor deoarece se prelucreaza relativ usor ( comparativ cu alte produse similare), imi place aspectul sau final si faptul ca poate fi prelucrat in foarte multe forme ( ai o libertate foarte mare in partea de creatie).
Imi place sa creez idei noi, povesti .. Imi plac culorile vesele, luminoase si formele simple, clare.
Iar imaginile urmatoare reprezinta o mica parte din ceea ce iese din manutele dibace ale creatoarei:
Concurs
Invitatia mea este aceea de a inscrie o poza cu copilul tau zambind. Vrem sa vedem mutrisoare haioase, zambete dulci sau altele stirbe, dupa caz š
Cum procedezi?
1. Posteaza in mod public pe pagina ta de facebook o poza cu piticul. Poza trebuie sa fie insotita de o scurta prezentare a celui mic + textul „Participam la concursul Zambet de copil organizat de @Ana Naghi si @Sapte pisici. Inscrie-te si tu aici: https://www.ananaghi.ro/concurs-zambet-de-copil/”
2. Lasa aici, pe blog(la aceasta postare) un comentariu cu linkul pozei cu cel mic de pe pagina ta.
Premiul consta in creatii din lut Sapte Pisici: o cana pentru supa(pentru copil), o brosa(pentru mama) si un magnet de frigider(pentru toti ai casei š )
Perioada de inscriere: 16 – 28 februarie.
Alegerea castigatorului se va face cu Random, ar fi greu pentru noi sa alegem castigatorul prin jurizare. Cine suntem noi sa spunem care copil e mai frumos?
Succes, pitici! Branzaaaaa! š
UPDATE: Castigatorul este Cezar, inscris de mamica Florentina Hurmuz. Felicitari si sa va bucurati de premiu!
Multumesc tuturor pentru participare! Am vazut cei mai frumosi copii si bine am facut ca am ales extragerea cu Random, altfel nu aveam nicio sansa sa decidem care este cel mai frumos copil. Toti sunt minunati! <3



Aghinitei Maria
Frumoase creatii am vazut pe pagina Sapte pisici si-mi place concursul
candrea nadia alina
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=950787624941247&set=a.242282105791806.64621.100000300545050&type=1&theater
Multumim din inima!
Ana Naghi
Succes, Olivia! Numarul 2 in concurs.
Cristina Popescu
Multumim pentru concurs!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10204097789904549&set=a.2855884675767.2123248.1219097246&type=1&theater
Ana Naghi
Succes, Alex! Numarul 3 in concurs.
Antohe Cristina-Elena
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=779904052096085&set=a.372128949540266.91430.100002294935799&type=1
Ana Naghi
Succes, Victor-Cristian! Numarul 4 in concurs.
adriana stan
toti copii sunt frumosi si chiar daca nu castigam avem cu ce ne mandri :* https://www.facebook.com/photo.php?fbid=340659182802568&set=a.163172137217941.1073741849.100005754661828&type=1
Ana Naghi
Asa este! š
Succes, Maria Sofia! Numarul 5 in concurs.
florentina hurmuz
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=763702257040131&set=a.141989585878071.36058.100002010920922&type=1
multumim frumos ,participam cu drag :*
Ana Naghi
Succes, Cezar! Numarul 6 in concurs.
florentina hurmuz
multumim frumossssss :* <3
MIHAI PAULA
Bun gasit
Va rog frumos sa-mi spuneti cum copies link-ul cu poza pe care am postat-o, pentru concurs. Nu prea ma pricep.
Va multumesc
O seara buna
Ana Naghi
Buna seara!
Iata un articol mai vechi in care explicam cum se procedeaza pentru a lua linkul unei distribuiri:
https://www.ananaghi.ro/cum-iei-link-ul-corect-al-distribuirii-pe-facebook/
Sper sa va fie de folos! Succes! š
motoc valentina
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=118352311680556&set=t.100005173628543&type=3&theater puiul meu gabriel https://www.facebook.com/photo.php?fbid=327045254162411&set=t.100005173628543&type=3&theater si miam permis sa trimit si a 2 poza cu amandoi copii alexandra si gabriel si chiar daca sunt departe unul de altul se iubesc enorm
Ana Naghi
Din pacate nu pot vedea pozele, probabil nu sunt setate pe Public.
burlacu
multumim https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1039108112769686&set=a.355309831149521.101893.100000115206000&type=1
Ana Naghi
Cum se numeste micuta?
Ana Naghi
Succes, Carina-Ioana! Numarul 7 in concurs.
Patrulescu Carla
https://www.facebook.com/statescu.carla/posts/925161690848409?pnref=story
Ana Naghi
Succes, Natalia-Maria! Numarul 8 in concurs.
Patrulescu Carla
Multumim frumos!
Serban Cristina
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=873748342684771&set=a.643259012400373.1073741829.100001488409244&type=1&theater
Ana Naghi
Succes, Nicoleta! Numarul 9 in concurs.
motoc valentina
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=331891816993270&set=a.107362572779530.8966.100005173628543&type=3&theater gabriel -daniel
Mihaita Alexandra
particip la concurs
Preda Claudia Gabriela
Participam si noi cu minunea noastra rasfatata!
Andrada Maria 1 an si 11 luni
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=784005951660168&set=a.100429833351120.180.100001523101543&type=3&theater
Ana Naghi
Multa atentie la cerintele concursului!
Berbece Cristina
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=658716347566623&set=a.131410900297173.21294.100002847917615&type=1&theater
Ana Naghi
Succes, Luca! Numarul 10 in concurs.
Cristina Berbdce
Multumim mult!!;)
Lucica Lazar
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=707832596003650&set=o.364913410232784&type=1&theater
Multumim pentru concurs! :-*
Lucica Lazar
asta e linkul corect š https://www.facebook.com/photo.php?fbid=708207585966151&set=a.270037556449825.66102.100003307495031&type=1&theater
Ana Naghi
Succes, Denys! Numarul 12 in concurs.
Prisecaru Mirela
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=937911516242082&set=a.626097120756858.1073741837.100000697263483&type=1&theater
si
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=937906996242534&set=a.626097120756858.1073741837.100000697263483&type=1&theater
Ana Naghi
Succes, Iasmina (Numarul 13 in concurs) si Andrei (Numarul 14 in concurs)!