Copii, Sanatate

Beneficiile jocului in aer liber

Copiii nostri par sa petreaca tot mai mult timp in interior, fie jucandu-se pe tableta, fie uitandu-se la televizor sau la laptop. Si din pacate, aspectul acesta a luat proportii o data cu programele scolii sau gradinitei online, datorate situatiei actuale din lume si din tara noastra. Cresterea numarului de copii care petrec o durata predominanta de timp in interior a condus la publicarea a numeroase studii care evidentiaza impactul negativ pe care acesta il are asupra sanatatii si dezvoltarii copiilor.

Din fericire, exista si reversul medaliei, si anume o serie de beneficii pentru copiii care aleg, fie de buna voie, fie educati de catre parinti in acest sens, sa se joace in aer liber. Dintre multiplele beneficii, merita sa fie luate in considerare cel putin cateva:

1. Invatarea:

Jocul in aer liber ii ajuta pe copii sa isi dezvolte abilitatile de invatare. Atunci cand echipamentul educational este plasat in exterior, copiii invata prin joc, iar jocul este o modalitate distractiva de a-i ajuta pe copii sa acumuleze cunostinte noi sau sa deprinda abilitati noi. Invatarea in aer liber ii incurajeaza pe copii sa se gandeasca la invatare ca la un proces continuu. Cum altfel sa inveti mai bine despre plante decat in gradina casei sau poate, in gradina bunicilor de la tara? Cum sa identifici partile unei insecte decat hoinarind pe dealuri? Cum sa faci cunostinta cu fenomenele naturii mai bine decat plimbandu-te prin ploaie sau admirand stelele cazatoare intr-o seara senina? Cum recunosti animalele de la ferma mai usor decat hranindu-le timp de o zi?

O veste buna: in tara noastra tot mai multi parinti inteleg nevoia copiilor de a creste si a invata aproape de natura si aleg sa se mute la casa, in oras, sau chiar la tara, locul propice pentru a invata ceea ce inseamna viata naturii in cele mai mici detalii.

2. Creativitatea:

Jocul in aer liber este grozav cand vine vorba de incurajarea creativitatii copiilor. Departe de constrangerile si limitarea jocului de interior, obiectele din afara au darul de a stimula imaginatia copiilor. Jocul la groapa cu nisip este unul in care creativitatea copiilor se dezvolta, ei construiesc castele de nisip, apoi adauga crengute si isi construiesc padurea care inconjoara castelul, sau pun pietricele rotunde pentru a marca drumul spre castel.

3. Sanatatea:

Exista numeroase beneficii pentru sanatate ale jocului in aer liber. Cu cat au mai mult spatiu pentru joaca, cu atat copiii sunt mai activi, ceea ce ii ajuta la dezvoltarea oaselor si a musculaturii, permitandu-le in acelasi timp sa arda energie si calorii in plus. De asemenea, faptul ca petrec mult timp afara, intr-un loc insorit, chiar si iarna, ii ajuta pe copii sa absoarba in mod natural vitamina D. Ca sa nu mai spunem ca sistemul imunitar este intarit in urma activitatilor in aer liber.

4. Aptitudinile sociale:

Deoarece spatiile in aer liber sunt mai putin aglomerate decat cele din interior, este mai putin intimidant pentru copii si ii ajuta pe acestia sa se simta in largul lor, sa fie mai sociabili. Aceasta inseamna ca in aer liber copiii vor fi mai dispusi sa se alature jocurilor si activitatilor celorlalti, in timp ce vor avea mai multe sanse sa vorbeasca cu alti copii si sa isi faca prieteni noi. Toate acestea ii incurajeaza pe copii sa deprinda abilitati sociale si sa interactioneze cu ceilalti copii.

5. Starea de bine:

Oferind copiilor libertatea de a se juca in aer liber ii ajuta sa se simta mai fericiti si mai calmi. Dupa cum a fost deja mentionat, in aer liber copiii obtin in mod natural vitamina D, lucru care ajuta la imbunatatirea starii de spirit si la crearea unei atitudini mentale pozitive. Jocul in libertate din exteriorul casei ii incurajeaza pe copii sa scape de energia acumulata si sa devina mai calmi si mai cooperanti. Cu totii ne amintim zilele de vara petrecute la bunici, cand alergam intruna prin curte si ne jucam cu copiii veniti si ei sa se bucure de libertatea vietii in aer liber si ni se parea ca lumea e a noastra. Eram atat de fericiti sa ne cataram prin pomi sau sa alergam dupa catel, incat uitam ca ne e foame sau sete.

6. Independenta:

Spatiul mare pe care il au la dispozitie atunci cand se joaca afara inseamna ca exista momente in care copilul poate sa nu fie sub atenta supraveghere a parintelui. Atunci cand locul de joaca e amenajat in mod corespunzator, sau cand sunt respectate masurile de securitate, copilul invata sa fie independent atat atunci cand se joaca cu alti copii, precum si atunci cand se joaca singur. Cei mai mici vor invata repede sa urce singuri pe tobogan, sau sa sara in nestire pe trambulina. Vor invata sa isi astepte randul in timpul jocului, sau sa se ridice atunci cand au cazut, sau cum sa ceara o jucarie pe care vor sa o analizeze. Toate aceste experiente au rolul de a-i ajuta pe copii sa devina independenti si de asemenea, increzatori in ei insisi.

7. Explorarea:

Deseori echipamentele de joaca in aer liber prezinta un risc mai mic decat cele de interior. Chiar daca pentru copii pare tentant sa se dea pe tobogan, la inceput experienta aceasta poate crea putina teama, insa joaca in aer liber ii ajuta pe copii sa isi depaseasca limitele si sa invete de asemenea sa evalueze riscurile. Jocul in aer liber are rolul de a-i invata pe copii sa exploreze echipamente noi, sa devina increzatori in a incerca lucruri noi, fara a fi ghidati de adulti. Ati observat zambetul de neinlocuit pe chipul copilasului care invata sa invata sa mearga pe bicicleta si se indeparteaza de parinte, pedaland singur primii cativa metri, nu-i asa?

Daca am reusit sa te convingem ca jocul in aer liber este o necesitate pentru copilul tau, si daca doresti sa ii amenajezi acestuia un spatiu cat mai atractiv si cat mai bine echipat in curtea casei, exista un loc in care gasesti idei pentru felul in care sa arate noul loc de joaca al copilului tau – shopul online de jocuri Kizo.ro, sectiunea Jucarii de exterior.

Fa-i copilului tau o bucurie vara aceasta, si fa-ti tie bucuria de a-ti vedea copilul crescand fericit!

Leave a Reply