Copii, Sanatate, Utile

Creme pentru iritaţiile de scutec

  Când vine vorba de pielea delicată a copilului meu nu îmi place să fac experimente. Aşa că am ramas fidelă a două produse: Sudocrem şi Crema antiiritaţii -scutec Himalaya Herbals.

  De ce 2 produse? Este simplu: Sudocrem folosim când e nevoie să „usuce” problema(atunci când deja apar băşicuţele), Himalaya când trebuie să hidratăm, depinde de problemă.


  Să vă spun câte ceva despre fiecare:


1. Sudocrem 125 ml





Indicaţii:
Cremă împotriva erupţiilor, iritaţiilor, urticariilor provocate de scutece la bebeluşi.
Sudocrem poate fi folosit pentru: tăieturi şi excoriaţii, arsuri minore sau arsuri solare, dermatită de incontinenţă, poate fi utilizat şi pentru alte probleme ale pielii, drept cremă antiseptică protectoare şi calmantă.
Delicat, dar eficient, Sudocrem nu ustură la aplicare. Formula Sudocrem ajută la reducerea riscului de apariţie a infecţiilor şi conţine un anestezic local cu acţiune blândă.
Îngrijeşte leziunile minore ale pielii şi formează o barieră de protecţie pentru zona afectată.

Mod de administrare:
Sudocrem poate fi aplicat la fiecare schimbare de scutec, într-un strat subţire deoarece este foarte spornic.
Masaţi în mişcări mici circulare până când crema intră în piele. Dacă nu se acoperă zona afectată, aplicaţi puţin mai mult.
Atenţie! Ca aplicarea să fie corectă trebuie să nu rămână deloc cremă pe piele, deci aplicaţi puţină şi masaţi bine! Fără surplus! Emei nu îi priia până nu m-am prins de figură. că, deh, aşa sunt mamele începătoare!


2. Crema antiiritaţii -scutec Himalaya Herbals 20 g



 Descriere : Este o cremă blândă, emolienta şi eficientă. Asigură zâmbetul copilului tău datorita senzaţiei de confort pe care o transferă asupra dermei micuţului.
Compoziţie : Uleiul de migdale, combinat cu vitamina A luptă eficient împotriva infecţiilor ; extractul de Yashada bhasma păstrează pielea uscată şi răcorită, ajutând la vindecarea rapidă a iritaţiilor de scutec; Aloe Vera hidratează şi emoliază pielea; extractul de Nirgundi calmează durerile pe care le are copilaşul de la iritaţii.

  Ca şi în cazul Sudocrem, nu e nevoie de multă cremă aplicată şi trebuie bine-bine intinsă. Pe aceasta o folosesc zilnic pentru funduleţul Emei, iar Sudocrem ne ajută în momentele când urina este mai acidă şi apar iritaţiile, mai ales pe timpul nopţii. Pot spune că ambele îşi fac treaba nemaipomenit şi spun asta după o experienţă de 2 ani şi 6 luni 🙂 
Ca preţ, Sudocrem costă cam 28-30 ron, iar Himalaya 11-14 ron, depinde de unde cumpăraţi. Eu le recomand pe amândouă în egală măsură! Am folosit o vreme, la început şi Bepanthen(foarte bun), dar am rămas la acestea două şi ne merge bine!

  Funduleţe fără iritaţii! 🙂

22 Comments

  1. Paun Loredana

    Recunosc ca nu stiam nimic despre aceste produse pana a le citi pe blogul Anei .Vad ca sunt foarte bune pentru pielea fina a copiilor .Ce pot sa spun in schimb , de la Himalaya Herbals de vreo 2 ani eu folosesc pasta lor de dinti si este foarte buna .

  2. Eu am folosit doar bephanten si ne-a mers bine

  3. sudocrem foloseste cumnata pentru iritatii de scutec la nepotel -foarte bun

  4. Veronica Picioroaga

    Ponturi bune nu numai ptr mamicile de bebelusi…copiii au nevoie de ingrijire speciala si pe parcursul cresterii…mai ales ca nazbataiile se tin lant odata ce incep sa mearga 🙂 despre sudocream am mai auzit..nu am folosit , iar daca crema himalaya e atat de buna precum si celelalte produse Himalaya pe care le- am avut eu…atunci ma bucur ca avem aliati in eforturile noastre ptr fericirea copiilor nostri! Multumim Ana ca ne aduci atatea produse minunate si ne dai sfaturi atat de bune!

  5. Noi folosim Sudocrem și suntem foarte mulțumiți! de obicei cumprărm varianta mi amre că e mai avantajoasă.

  6. Spunsieu

    Da, am avut Sudocrem, e foarte eficient.

  7. din punctul meu de vedere Sudocrem e geniala …am primit-o cadou cand am iesit cu micutzul din maternitate si de atunci o tot folosim cand e nevoie …intre timp am incercat si altele dar tot la Sudocrem am ajuns 🙂 …si cei mai place micutului s se cremuiasca …acum 2 saptamani a prins crema cand eram la baie si s-a dat cu ea pe fata pe maini pe pat si pe lenjeri a de pat …ce surpriza am avut 🙂 … cred ca a si mancat din ea ca era si pe la guritza cu Sudocrem ….ce a zis el daca mama se da cu crema pe fata sa ma dau si eu 🙂 …o fi buna si crema de fundulet pt. fatza :))

  8. Acsinte Lorena Isabela

    Am reveniiiiiiit 😀 O sa recomand surorii mele, are bebe 🙂

  9. bodas rodica

    noi am scapat de scutec deci inclusiv si de iritatiile de la scutec,dar crema o avem in casa ,ne mai e de folos…noi am folosit crema facuta in farmacii,foarte buna…dar si cele doua par bune dupa descriere. vroiam sa va intreb de crema cu care ii faceti masaj copiilor. al meu e innebunit dupa masaj,am folosit de la Jonson Baby,dar s-a terminat si acuma parca as schimbao,desi nu are nici o jena sa-i foloseasca laptele de corp a lui mami de la nivea….

  10. Ana Naghi

    Ema e in faza de trecere de la scutec la olita, inca ne mai luptam cu scutecele…Noi pentru masaj avem mai multe, le folosesc cum am pofta :)) Am Avon Baby, Himalaya- ambele ulei de masaj, dar si laptele de corp de la Nivea, toate imi plac!

  11. Ana Naghi

    Bine ai revenit, Lorena! 🙂 sa ii traiasca bebe surorii tale!

  12. Ana Naghi

    Si eu tot in maternitate am primit-o si am ramas la ea, nu imi lipseste din casa!
    Uiii, ai grija, am inteles ca nu prea trebuie sa intre in contact cu ochisorii! Si nici in gurita sa nu bage. Strengar mic! :)))

  13. Ana Naghi

    Eheeeei, domnisorul dvs am inteles eu asa ca ar avea mai bine de 6 anisori(din ce v-am citit) :)) Ati uitat cum arata Sudocrem 😛

  14. Ana Naghi

    eu o cumpar cum o gasesc, sunt mereu pe fuga :)) Oricum, se consuma greu, merita toti banutii, pe langa ca e foarte buna!

  15. Ana Naghi

    Eu una sunt innebunita dupa Himalaya! As putea foarte bine sa trec drept distribuitor, la cate produse am in casa :))

  16. Ana Naghi

    Si noi am folosit si stiu ca este bun Bepanthen, dar stii cum e, daca am inceput cu Sudocrem, am ramas cu el 🙂

  17. Ana Naghi

    Loredana, uite asa te informezi pentru viitorii 5 nepotei, nu? :)))

  18. bodas rodica

    si noi ne-am luptat mult cu trecerea de la scutec la olita.dar am vazut o emisiune pe discovery travel,cred, cu o mamica care avea sextupleti(cred ca asa se cheama ,6 copii deodata)si cand a fost sa ii invete la olita le facea mici cadouri pentru fiecare „reusita’. si asa ca am facut la fel…un M&M pentru pisu si doua M&M pentru treaba mare. si uite asa era o chestie de mandrie cand facea la olita. si uite asa lupta mea de vreo luna si jumate s-a transformat repede in reusita.

  19. Ana Naghi

    si eu la fel procedez 🙂 Doar ca o data spune ca vine „căcăţoiu”, alta data face in scutec… Pana la majorat mai avem :)))))

  20. am sudocrem in casa si sunt tare multumita de crema. e foarte buna mai ales ca inca mai avem pampers.

  21. Ana Naghi

    Clar, cat e pampers, e si Sudocrem in casa 🙂

  22. ghelbere elena

    Nu poate decat sa ma bucure faptul ca sunt atatea produse care sa ne ajute copii.

Leave a Reply