Copii, Utile

Să descoperim o altă față a monedei: 5 efecte pozitive ale jocurilor video

Cunoaștem cu toții că jocurile video sunt un subiect sensibil pentru toți părinții care conștientizează urmările negative ce le pot avea asupra copiilor, însă anumite analize și studii dovedesc existența și a unui șir de beneficii ale acestei activități. Cu alte cuvinte, specialiştii ne asigură că, în multe cazuri, pe lângă alte efecte benefice, jocurile video pot reduce anxietatea şi stresul, pot restabili funcţiile motorii (în cazul celor cu probleme de mobilitate) şi chiar îmbunătăţesc vederea.

Să descoperim împreună 5 dintre cele mai cunoscute beneficii (probabil paradoxale) ale jocurilor video asupra sănătăţii copiilor (dar și adulților):

1. Pot avea un anumit efect terapeutic pentru copiii cu boli cronice

Este vorba despre copiii diagnosticaţi cu afecțiuni serioase precum autismul sau depresia, iar în cazul adulților – și boala Parkinson. Specialiștii americani au demonstrat că aceste categorii de persoane pot da semne de ameliorare a simptomelor dacă se joacă pe calculator, arată cercetările realizate în cadrul Universităţii din Utah. De asemenea, jocurile video pot conferi sentimentul de putere și spirit de luptător, elemente esenţiale de care practic orice om are nevoie pentru a supravieţui în situaţii limită şi cu resurse limitate.

2. Picii îşi dezvoltă mai bine capacitatea motorie

Poate nici nu este cea mai indicată metodă prin care să îţi înveţi copilul să fie mai activ, însă dacă îi permiți piciului tău să apeleze la jocuri (video) interactive specifice vârstei sale, acestea îl pot ajuta să aibă un mai bun control asupra abilităţilor motorii, sunt de părere cercetătorii australieni.

3. Ameliorează durerile, reduc stresul și depresia

Un studiu efectuat pe subiecţi care sufereau de stres şi depresie relevă că aceştia şi-au exprimat mai uşor frustrarea şi agresivitatea jucând jocuri video, astfel înregistrându-se o îmbunătăţire a stării lor generale (cu precădere scenele care implică explozii, focuri de artificii, detonări etc). În același context, pe lângă faptul că pot oferi alinare psihicului, jocurile video pot ameliora şi durerile fizice. Acest lucru este posibil, susţin specialiştii, prin distragerea atenţiei de la probleme către ceea ce trebuie făcut în cadrul jocului.

4. Dezvoltă abilităţile de luare a deciziilor şi ţin creierul „conectat”

Multe jocuri video necesită reacţii rapide şi decizii aproape instantanee care pot însemna diferenţa dintre viaţa şi moartea virtuală. Cercetatorii sugerează că jocurile de acţiune exercită un rol de simulator pentru procesul de luare a deciziilor de către jucatorilor, oferidu-le acestora mai multe şanse de a gestiona informaţiile din mediul lor şi forţându-i să reacţioneze în consecinţă.

De asemenea, în timpul jocului sunt eliberate mari cantităţi de dopamină şi adrenalină, hormoni care ne pun în alertă creierul, făcându-ne mai atenţi şi mai concentraţi, dar care ne şi pregătesc pentru o mai bună coordonare mâini-ochi.

5. Îi ajută pe copii să-și dezvolte creativitatea

În condițiile în care unele jocuri îi obligă pe jucători să găsească fel de fel de soluții pentru rezolvarea problemelor, copiii vor învăța să vină cu soluții și la problemele apărute în viața reală. În plus, își pot imagina situații și pot intra în pielea unor personaje similare celor cu care s-ar putea confrunta la un moment dat.

Leave a Reply