Se spune că oamenii au un simț dezvoltat al proprietății. Ei bine, pentru mulți dintre noi casa reprezintă un loc care ne conferă liniște și siguranță. Să ai propria ta casa și să te bucuri de amenajarea ei este unul dintre lucrurile care te fac fericit. Fie că dorești să îți cumperi prima casă sau deja cauți o a doua casă este o experiență la fel de frumoasă dar și solicitantă în același timp. Este una din deciziile cele mai importante dar și cu un impact financiar sau emoțional. Înainte de a lua o astfel de hotărâre, trebuie să iei în calcul o serie de lucruri care te vor ajuta să iei o decizie înțeleaptă.
Știm că nu este prima experiență dar totodata ține cont de greșelile pe care le-ai facut la cumpărarea primei tale case.
Mai jos îți voi enumera șapte greșeli pe care să nu le faci atunci când îți cumperi a doua casă:
1. Nu acordă suficientă importanță locului în care este situată casa
Este important să ții cont de locul în care dorești să locuiești în urmatoarea casă.
Poate fi o vilă frumoasă însă e posibil să fie localizată într-o zonă a unui cartier rău famat, însă poți merge pe varianta unui apartament cu o suprafață mult mai mare decât cea a primului tău apartament. Iată un site https://romcorezidential.ro/ unde poți găsi un apartament într-o zonă frumoasă și unde poți regăsi o mulțime de apartamente care să corespundă criteriilor tale de căutare.
2. Nu verifică actele casei în detaliu
Poți apela la un avocat sau un notar care să îți răspundă la întrebările legate de actele viitoarei case. Verifică cadastrul și extrasul de carte funciară.
3. Casa se află zonele aglomerate
Dacă apartamentul sau casa se află într-o zonă intens circulată, apropiată de un stadion sau de căi ferate, mai gândește-te dacă te poți obișnui cu astfel de zgomote.
Liniștea din jurul casei tale este la fel de importantă precum sănătatea ta.
4. Nu acordă suficientă importanță ratelor de dobândă
Este cel mai important criteriu. La un credit mai mare de 30 de ani, o diferență de 1% la rata dobânzii, poate să-ți aducă costuri suplimentare destul de mari.
5. Nu țin cont de suprafața utilă a locuinței
Pentru că este a doua casă, cu siguranță îți dorești să aibă o suprafață mult mai mare decat prima. Spațiul casei tale este important pentru modul în care dorești să amenajezi interiorul.
6. Nu există spații verzi în apropierea casei
Copacii, grădinile și parcurile sunt elemente importante pentru zona în care vrei să locuiești. Fie că ai copii sau nu, spațiile verzi sunt importante pentru mediul în care trăiești. Ia în calcul zona unde vrei să cumperi noua casă și vezi dacă ai parcuri și locuri verzi prin împrejurimi.
7. Nu există în apropiere transport în comun
Mulți oameni sunt atrași de apartamentul pe care vor să îl cumpere și de locație însă nu iau în calcul dacă în jur găsesc un mijloc de transport în comun.
Fie ca vrei să mergi la serviciu sau dorești sa ajungi în parcul din apropiere, ai nevoie de o zonă în care sa existe stație de metrou sau alt mijloc de transport pentru te deplasa rapid. În cazul în care nu ai propria mașină este vital să ai în apropiere transport în comun. Dacă vei încerca să eviți aceste lucruri, cu siguranță vei găsi locuința perfectă.
Leave a Reply