Carti, Copii

Ajutoare de nadejde in activitatile mele cu copiii- cartile Editurii Casa

Pentru o invatatoare dornica sa isi surprinda mereu elevii cu activitati interesante, dar si pentru o mamica ce vrea acelasi lucru pentru pustoaica ei, se intelege ca orice idee e binevenita. Desi nu de putine ori caut idei si pe Sfantul Google, trebuie sa recunosc ca prefer varianta tiparita. Ce vreti, asa sunt eu, de moda veche! Am teancuri de carti acasa si alte teancuri la scoala. Le plimb, le rotesc, le rasfoiesc. Combin idei, nascocesc altele noi. De asta zic eu ca am cea mai faina profesie din lume, una care imi permite sa ma joc si sa imi valorific creativitatea.

Aveam deja in biblioteca niste volume din categoria Hobby Creativ de la Editura Casa care mi-au fost si inca imi sunt de folos. De aceea le-am asteptat cu nerabdare si pe noile noastre prietene, cinci la numar. Mai exact, trei numere din seria mentionata si inca doua carticele foarte utile:

  • Coloreaza, decupeaza, lipeste!
  • Sa confectionam instrumente muzicale!
  • Teserea cu fasii de hartie (nr. 106)
  • Ornamente hazlii de Pasti (nr.108)
  • Figurine din carton (nr. 111)
  • Astazi va povestesc despre primele doua, pentru ca fix pe ele le-am si folosit primele. Curierul a venit la scoala vinerea, zi in care avem Arte vizuale si abilitati practice. Va dati seama ce nerabdatori au fost pustii mei sa vada surpriza!

    Le-am propus sa lucram ceva din volumul Coloreaza, decupeaza, lipeste! pentru ca nu era nevoie de multa pregatire si aveam toate materialele necesare. Ca in orice democratie, am supus la vot si cetatenii clasei a II-a A au ales ceasul.

    Sa va povestesc mai multe! Carticica ofera sabloane pentru 9 creatii pe placul copiilor: ochelari, bratara, pieptene, inel, ceas, colier, gentuta, portmoneu, dar si un catelus simpatic. Desi cartea ofera posibilitatea de a colora, decupa si lipi direct sablonul, va dati seama ca eu, cu 15 copii la scoala, plus Ema, plus nepotica, am mers direct la xerox. Si, in mai putin de un minut, cat am fotocopiat, iar copiii si-au pregatit creioanele colorate, foarfecele si lipiciul, am avut la indemana toate materialele pentru o activitate foarte apreciata de copii. Unul dintre baietei imi spunea ca e tare frumos sa pornim de la acelasi sablon, dar sa ajungem la creatii atat de diferite. ­čÖé

    Au colorat, au decupat, i-am ajutat la „reglarea” curelusei si gata: avem o fratie a ceasurilor! Urmeaza ochelarii, asa au decis.

    In programa de Muzica si miscare a clasei a doua este alocata o parte importanta confectionarii instrumentelor muzicale. Nu va imaginati ca la noi in clasa se fac piane si viori, ma refer la instrumente usor de facut, cu materiale din jurul nostru. Stiti ca si o simpla crenguta care atinge banca devine un instrument, da?

    Ei bine, al doilea volum despre care am sa va spun astazi mai multe este Sa confectionam instrumente muzicale! Cea mai bucuroasa sunt eu, pentru ca fix acest capitol urmeaza la Muzica si Miscare. Deci am cateva idei in plus.

    Ce imi place la aceasta carte e faptul ca, pe langa ideile de instrumente usor de realizat cu copiii, ne ajuta si cu explicarea unor notiuni precum ritmul si masura, dar si cu idei de jocuri(muzicale si ritmice).

    Fiecare instrument este insotit de o scurta descriere(origini/tip de sunet emis etc), de o lista a materialelor necesare si de descrierea, pas cu pas, a modului de confectionare. Pana si cel mai putin talentat mester va reusi, promit! Voi reveni cu poze cand vom confectiona instrumente.

    Ambele carti au o grafica deosebita, iar hartia este de calitate superioara. E o placere sa lucrezi de pe cartile Editurii Casa! Abia astept sa va povestesc si despre celelalte trei prietene care cu siguranta ne vor ajuta sa fim mai creativi! ­čÖé

    3 Comments

    1. Lucica Lazar

      Foarte bune aceste carti educative.
      Si Denis lucreaz─â cu asemenea carti doar ca de la alta editura Ôś║

    2. ghelbere elena

      Acum se gasesc foarte multe carti care sa ajute copiii si dascalii in formarea abilitatilor si dezvoltarea copiilor.

    3. Costea alina elena

      O sai spun si eu dnei de aceste carti sa lucreze cu ei la ora.

    Leave a Reply

    Theme by Anders Norén