Nu prea ma uit la televizor. Cand o fac, prefer o emisiune sau un film. Dar mi-era imposibil sa nu fiu la curent cu ce se intampla in lumea asta, macar din online. Da, am aflat si eu de femeia care s-a sinucis dupa 35 de ore de stat pe bloc.
Se spune ca cea mai grea durere pe lumea asta e sa iti pierzi copilul. Deci femeia asta avea prea multa durere in suflet, mai multa decat putea sa indure. Unii oameni trec mult mai usor peste necazuri, altii sunt plamaditi dintr-un altfel de aluat. Acestia din urma sunt cei pentru care viata nu mai merita traita cand au un necaz mare.
Nici nu vreau sa imi imaginez ce a fost in sufletul acestei femei in ultimii 2 ani in care a trebuit sa traiasca fara sa isi mai poata strange la piept fiica, cum au fost aniversarile, sarbatorile fara ea! Nu vreau sa stiu! Daca ar fi fost mai puternica, ar fi reusit sa faca fata. Dar nu a fost, dragostea pentru copilul ei a fost mai mare decat orice altceva pe lumea asta, chiar si decat dorinta de a mai trai. Cine suntem noi sa ne dam cu parerea?!
Am tot citit pareri despe incompetenta celor in masura sa o salveze. Ca nu au fost negociatorii buni, ca nu are Bucurestiul perna de amortizare a cazaturii, etc, etc. Si nu ii contrazic pe cei care sunt indignati de toate astea. Dar as mai spune ceva: pe un om care DEJA a avut „curajul” de a renunta la viata, care deja nu mai gaseste niciun motiv pentru care viata lui trebuie sa continue, NU IL MAI POTI SALVA! Orice masura luata e doar o amanare a inevitabilului. Noi, oamenii, avem o teama de moarte din momentul in care devenim constienti de viata. Ne e frica permanent de ea si facem orice sa nu murim. Cand cineva renunta la lupta, nu mai e cale de intoarcere, indiferent ce zic unii. Cei ce o spun sunt cei care tin cu dintii de viata, deci nu au cum sa stie mai bine…
Oricat imi doresc(din suflet) sa il cred pe medicul care spunea ca „sinuciderea este singura moarte care poate fi evitata”, ratiunea imi spune ca e doar o pacaleala. Cum ai putea salva un om care nu se vrea salvat? Il salvezi de pe bloc si dupa ce coboara se arunca in fata tramvaiului… Sigur, asta nu presupune ca o vezi pe un bloc si nu incerci nimic, insa pe cei atat de inversunati impotriva autoritatilor ii indemn sa gandeasca „la rece”: ei cum ar fi facut lucrurile altfel? Si cum ar fi amanat inevitabilul pe care sufletul acelei femei il hotarase DEJA?
Lucica Lazar
Am vazut si eu acest cazul si sunt de acord cu ceea ce ne scrii. Aceasta femeie tot se omora pana la urma, acolo si-a gasit ea sfarsitul 🙁
Cred ca nimic nu e mai dureros de cat sa-ti vezi copilul murind si tu sa poti duce o viata normala dupa … N-as vrea sa fiu niciodata in aceasta situatie, orice-ar fi…
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace! 🙁
Mihaela
Si eu cred la fel, ca ea renuntase deja la viata atunci cand s-a urcat pe bloc. Si poate as fi facut la fel..nu stiu, pentru ca nu pot si nici nu vreau sa-mi imaginez ca mi-as putea pierde copilul, durerea nu cred ca se compara cu nimic. Dumnezeu sa o ierte!