Copii

Creativitate, dans, zambete si distractie la primul eveniment de „TRADIŢII, BASME ŞI EROI DE LA NOI”

Ziua de 5 martie a fost una specială, atât pentru echipa MiniArtShow by Ioana Ginghina, cât şi pentru toţi cei care ne-au fost alături la primul eveniment de Tradiţii, basme şi eroi de la noi – parteneri, prieteni, copii şi părinţi!

Împreună am reuşit să transformăm ziua de sâmbătă într-o sărbătoare a tradiţiilor şi basmelor populare, presărată cu muzică, dans, creativitate şi culoare.

În timpul spectacolului Dănilă Prepeleac sala a vibrat la unison, atât de emoţia şi entuziasmul actorilor, cât şi de bunădispoziţia publicului, care a dansat şi a râs alături de personajele buclucaşe. Astfel, studioul Horia Bernea s-a transformat timp de o oră într-o poveste cu eroi, eroine, tradiţii şi momente româneşti. La sfârşit, actorii au răspuns tuturor întrebărilor copiilor, au făcut poze şi s-au împrietenit cu cei mici.

9

11

Nici la atelierele creative cu specific tradiţional atmosfera nu a fost mai prejos! Sub îndrumarea echipei de la Şezătoarea Urbană, micuţii au făurit adevărate opere de artă! Timp de două ore au creat podoabe din mărgele, au pictat, au ţesut şi au cusut motive tradiţionale cu mult entuziasm, dar şi dibăcie!

2

4

Evenimentul a fost completat de vizita interactivă a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unde au fost admirate obiecte decorative, veşminte şi unelte tradiţionale.

Următorul eveniment de Tradiţii, basme şi eroi de la noi va avea loc pe 16 aprilie, tot între orele 11:00 şi 13:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, unde cei mici sunt aşteptaţi alături de familie, cu la fel de mult drag şi emoţie!

 

Tradiţii, basme şi eroi de la noi este un proiect realizat de către MiniArtShow by Ioana Ginghina, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Fundaţia Principesa Margareta a Romaniei, co -finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

Partenerii evenimentului: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Fundaţia Principesa Margareta a României 

Partener media principal: Itsy Bitsy

Parteneri media: Blitz Tv, Ziarul Ring, Revista Pap Tot!, Melc-codobelc.ro, GoKid.ro, Kidspots.ro, Calendarulmagic.ro, Gradinite.com, Suntparinte.ro, Agenda culturală pentru copii, B24Kids, Blogul mamei.ro, Mamă de profesie.ro, Ana Naghi.ro, Cursuri pentru copii.ro , www.copiisimamici.ro, Portal evenimente copii.

Mai multe detalii pe: www.miniartshow.ro; 0749419999 sau pe pagina de Facebook:  https://www.facebook.com/traditiibasmesieroidelanoi/

Vă aşteptăm cu drag pe 16 aprilie şi 21 mai! INTRAREA ESTE LIBERĂ (în limita locurilor disponibile)

3 Comments

  1. Ana Ardeleanu

    Acum suntem prea mici sa participam la astfel de evenimente dar dupa ce mai crestem cu siguranta o vom face.

  2. Nicolae Claudia

    Ador aceste activitati. Abia astept sa crestem ca sa putem merge si noi

Leave a Reply