Cu ce ma ocup, poate stiti, poate nu. De ce ma ocup cu asta? E simplu: cine a citit Domnul Trandafir si a inteles mesajul, stie si raspunsul la intrebare.
Mi-as dori sa astern cateva ganduri despre cei carora trebuie sa le multumesc pentru cine sunt. Caci un om e ca o bucata de lut, conteaza prin mainile cui trece pentru a fi cizelat pana la forma cea mai frumoasa. Chiar daca Multumesc aproape a disparut din vocabularul multora dintre noi, imi place si vreau sa cred ca fiecare dintre noi si-ar dori sa dedice cateva cuvinte unui dascal care a contribuit la dezvoltarea noastra.
Ca in orice alt domeniu, stiu ca sunt multi chemati, putini alesi, insa acea mana de oameni dedicati, pasionati intru totul de ceea ce fac, poate face diferenta. Trebuie sa fie asa!
In cei doisprezece ani de scoala, plus cei de facultate, am intalnit multi dascali, insa doua fiinte imi sunt dragi si au loc in loja intai a sufletului meu: invatatoarea mea- doamna Mariana Iancu- si diriginta mea din gimnaziu- doamna profesor de limba si literatura romana Zinca Coman. Dumnealor m-au facut sa inteleg ca scoala nu e doar un loc unde pleci pentru cateva ore de acasa, ca nu merg acolo pentru note si ca nu trebuie sa dovedesc nimanui- decat mie insami- ca pot fi cea mai buna.
Un dascal adevarat face mai mult decat sa respecte o programa, timpul unei ore de curs sau sa insire niste notiuni. Un dascal adevarat deschide porti catre lumi minunate, incita la descoperiri si aduce zambetul pe buzele elevilor sai. Iar doamnele mele asta au facut: mi-au starnit curiozitatea, m-au impins sa nu cred tot, ci sa incerc sa descopar eu insami.
Sunt unii oameni care au o aura speciala. Te fac sa te simti mai bine numai privindu-i, au ceva al lor, nu as sti sa spun ce. Doamnele mele ma faceau sa zambesc inca de cand intrau in clasa.
Si ma uimeau cu spontaneitatea lor. Pentru ca un dascal , oricat si-ar pregati lectia, trebuie sa aiba o doza de creativitate si spontaneitate care sa ii ajute in crearea unor momente unice, aparte, altfel decat sistemul predare-invatare. Acelea in care elevii raman cu gura cascata si isi doresc sa participe, fara ca nota sau orice alta apreciere cantitativa sa mai conteze.
Atat doamna invatatoare, cat si doamna diriginta au inteles ca- mai presus de orice- dascalul formeaza OAMENI. Ne-au privit ca pe indivizi cu personalitate, cu idei si trairi proprii, nu ca pe niste robotei care trebuiau sa aiba un singur program: memorare. Printre lectiile cuprinse in programa am primit lectii de viata, pe care atunci poate nu le-am inteles prea bine, dar care au pus temelia oamenilor de mai tarziu.
Doamna invatatoare Mariana Iancu, va multumesc pentru fiecare incurajare atunci cand eram timida, pentru fiecare cuvant bun atunci cand reuseam, dar si pentru atunci cand nu reuseam si ma faceati sa vreau sa fiu mai buna!
Doamna diriginta Zinca Coman, va multumesc pentru fiecare poveste care m-a facut sa iubesc cartile, pentru fiecare noua lume pe care m-ati facut sa o descopar!
Ma inclin cu respect in fata dumneavoastra,
Al dumneavoastra ucenic
rosia victoria
Imi place mult articolul tau,se vede ca iubesti ceea ce faci si ca esti foarte implicata.Esti o persoana deosebita ,pui suflet in tot,ceea ce faci. Mult succes si multe realizari !
oana zah
foarte frumoase cuvintele tale,cred ca doamnele profesoare care ti-au indrumat pasii ar fi mandre sa citeasca acest articol dedicat lor..si eu mi-am dorit sa devin cadru didactic,insa nu am avut cine sa ma sustina si sa ma indrume:-( mult succes pe mai departe!
Mioara Hus
Minunate cuvinte pentru niste dascali minunati, care merita tot respectul si admiratia! Si eu am avut parte de dascali exceptionali, care m-au facut sa-mi doresc sa devin asemenea lor si vreau sa cred c-am reusit. 🙂 Insa cea care m-a determinat sa-mi doresc sa devin dascal, a fost draga mea invatatoare, cu care si azi am o relatie aparte, mi-e draga, o admir si-o respect pentru tot ce-a facut pentru generatiile de elevi care au trecut prin mana ei. Am stiut din clasa intai ca vreau sa fiu invatatoare, ca si ea si mi-am urmat acest vis, iar azi suntem colege de breasla, ca sa zic asa. 🙂
Astfel de cuvinte care-ti merg la suflet si multumiri am primit si eu, peste ani de la fosti elevi si nu pot descrie in cuvinte ce satisfactie am simtit in acele momente. Dascalii merita si au nevoie si de astfel de cuvinte de multumire!
Mioara Hus
Ma bucur c-ai ales sa fii dascal, ma bucur ca iubesti ceea ce faci, ca pui suflet, ma bucur ca suntem colege de breasla! 🙂 Mult succes, multa rabdare si daruire, multe satisfactii sa ai!
Lacramioara
Un articol foarte frumos! 🙂
cristina dovan
Ana si eu trebuie sa-i multumesc profesoarei mele de limba si literatura romana pt ca a fost singurul profesor care mi-a aratat o incredere deosebita,eu am fost o eleva introvertita si cu apreciere de sine cam mica,aceasta DOAMNA mi-a aratat ca trebuie sa obtii ceea ce iti doresti luptand si ca poti face orice doresti atata timp cat muncesti,datorita ei am participat la un concurs international in Chisinau si am luat si 2 premii,am recitat o poezie creatie proprie acolo in public,cine si-ar fi imaginat ca eu sunt capabila de asa ceva,eu in niciun caz ,insa profesoara mea a spus ca am fost cea mai buna eleva a ei,a stiut sa ma faca sa invat,a stiut sa ma faca sa creez,a stiut sa mi dea incredere,a stiut sa faca ce nu orice profesor stie,niciodata la ora ei nu am invatat un comnetariu pe dinafara insa retineam din clasa.Acesta este un om care merita tot respectul,acesta este genul de profesor de care avem nevoie.Respect D-NA ELENA ONESCU
Radu Marina
Felicitari pentru articol,si mie mi-a fost diriginta doamna Coman Zinca,intradevar un om deosebit si dedicat.Marina Radu.
stoica claudia
Frumos articol,e foarte greu sa fi profesoara si acasa si a scoala iti trebuie o multime de rabdare,bravo tie
Viorica
Foarte frumos,mult succes in continuare!