Sunt o persoana optimista pana la Dumnezeu si inapoi! Altfel nu as fi reusit sa trec peste toate incercarile… Caci se inmultesc, din cate vad. Am aproape 30 de ani si totusi nu reusesc sa inteleg anumite lucruri, poate pentru ca eu am fost crescuta sa fiu om si nu tot ce umbla in doua picioare si se numeste Homo Sapiens se poate numi neaparat OM…
Domle, explicati-mi si mie de ce nu isi vede fiecare de patratica lui? De ce ne face asa o placere sa ii chinuim psihic sau fizic pe cei cu care interactionam? De ce nu ne preocupam de binele nostru mai mult decat de raul altuia? Jur ca nu pot sa inteleg, este peste puterea mea de intelegere! Sau poate sunt eu o ciudata cand inca mai cred ca o vorba sau o fapta buna pe zi e obligatoriu?
Mi-e asa o sila de oamenii astia care in loc sa incerce ei sa fie mai buni, pun bete in roate celor mai buni decat ei! Daca si in scoli, acolo unde ar trebui incurajata performanta se incurajeaza de fapt mediocriatea, ca sa nu spun direct ce, apoi in alte parti ce sa mai spun? Sa indepartezi sau sa tachinezi oamenii buni doar pentru a nu se ridica peste nivelul tau si sa nu se observe diferentele, sa nu fie nimeni mai sus, sa fie o pleava generala… Asta se face in scoala noastra… O rautate fara margini si o placere nebuna spre sadica as spune de a generaliza prostia. Iar oamenii aia putini care inca isi mai doresc sa faca lucruri frumoase nu au loc de ceilalti. Si, din pacate, ceilalti sunt tot mai multi.
Si uite cum visul tau de o viata se naruie… Si uite cum iti doresti sa fugi mancand pamantul pentru ca tu nu poti fi ca ceilalti. Pentru ca nu vrei sa fii ca ceilalti! Stiu ca schimbarea nu se face renuntand, dar cat de idealist sa fii sa crezi ca poti schimba ceva de unul singur? Cu cine sa vorbesti? Cu acelasi director care ti-a luat postul si l-a dat unei frizerite doar pentru ca i-a umplut buzunarul? Da, de aia nu mai sunt eu la scoala din localitatea mea, de aia fac naveta… Si aici e aceeasi rautate! Ca peste tot. Si mi-e scarba sa mai vad anumiti oameni! Dar nu am de ales, sunt fortata de imprejurari sa ii vad 5 zile pe saptamana. In alte circumstante nu mi-as intoarce nici privirea catre oameni cu asa caractere infecte, dar asa… Si oamenii astia ne invata copiii… La un astfel de om va merge copilul 5 zile pe saptamana? Offff….
Spunsieu
Peste tot e la fel…o mediocritate sufocanta. Iar noi facem compromisuri pentru ca traim zile nefiresti, in care nu e bine sa ramai fara serviciu. Curaj, eu zic ca trebuie sa se mai indrepte cate ceva…
Ana Naghi
Da, Crina, tocmai asta e: viata ne forteaza sa suportam… Si eu sper sa se mai indrepte ceva!
Maria Elena
Din pacate stiu prea bine ceea ce descrii tu aici ! Nu am avut tangenta cu aceeasi problema,dar in mare este vorba de acelasi tip de oameni rai,haini,lasi,inferiori speciei Homo Sapiens.
Am cunoscut multe cazuri in care diverse persoane, in domeniul meu, au pornit de jos,de la 0,nu te nasti invatat. Si in momentul in care a ajund intr-o postura de sef…a calcat pe toata lumea in picioare.
Adica, a uitat de unde a plecat si a interesat-o (pe acea persoana) doar persoana sa si nimic mai mult .
Din pacate sunt foarte multe cazuri in care aceste pesoane inferioare sunt muuult mai numeroase ca cele ce doresc sa faca cu adevarat ceva,care se zbat sa ajunga la ceva bun.
Este o conceptie total eronata ramasa si parca „mostenita ” de la „sefi la sefi”. Nu intereseaza performanta,cunostintele si aptitudinile , ci cantitatea,plicul gros si atat.
Ana Naghi
Eu stiu sigur ca nu as putea fi niciodata sefa, tocmai pentru ca imi pasa de oameni! si daca esti ca mine, nu ai cum sa reusesti ca sef…
Nu ma supar niciodata cand un om mult mai pregatit decat mine ma ajuta, chiar si printr-o critica, sa devin mai buna… Dar cand un om mai slab pregatit si care a ajuns unde a ajuns prin metode mai putin ortodoxe ma ia peste picior mi se umple rau paharul…
Maria Elena
Da,ai perfecta dreptate !
Mihaela Bolea
Dragă Ana, îţi doresc din suflet multă putere interioară. Şi eu sunt genul de persoană idealistă şi cred cu toată fiinţa mea în puterea exemplului personal, demn de urmat, în schimb, nu pot să nu observ realitatea care ne-nconjoară în fiecare moment, o realitate copleşitoare de cele mai multe ori. Pentru acei copiii cărora tu ai ales să te dedici prin prisma carierei tale, încearcă să depăşeşti neplăcerile cu cei mari care numai oameni nu se numesc… Peste ani, bucuria ta va fi imensă. Iar acum, multă dăruire, tind să cred că este singura care te poate ajuta să continui şi să mergi cu zâmbetul pe buze în acel loc… Cei mici nu trebuie să-ţi vadă chipul altfel decât senin şi bun, iar tu poţi asta! 🙂
Ana Naghi
Mihaela, iti multumesc pentru cuvintele frumoase! Voi incerca sa intru zambind in clasa si de acum inainte, asa cum fac mereu, de altfel, desi in unele zile imi este foarte greu…
Tocmai pentru copii merg mai departe, ei merita ce e mai bun. Caci asta e singura satisfactie in cariera de dascal: sa pui o caramida la formarea unui OM.
rosia victoria
ei bine de asta nu avem noi de lucru ,pentru ca nu avem suficienti bani sa ajungem acolo unde ne dorim …..revoltator,strigator la cer,dar asta e lumea in care traim,unii au uitam sa fie OAMENI,au uitat de unde au plecat si ce inseamna bunatatea,sau simpul fapt de a nu dori raul nimanui ……trist….ce s-ar intampla daca toata lumea ar fi buna ?? din pacate exista mai mult rau si rautate…offf 🙁
Ana Naghi
Ei, Victoria, ce conteaza intr-o scoala sa fii bine pregatit? Ce, la scoala iti dai copilul sa invete carte? Ce, la scoala copiii sunt pe primul loc?
Nu mai bine se imbogatesc directorii aducand la catedra toti ineptii?
rosia victoria
da,s-au cam schimat vremurile…din pacate….
Lucica Lazar
Ana,eu cred ca unii oameni se nasc cu acest dar de a face rau altora si se hranesc cu rautate,nu conteaza ca altii sufera lor sa le fie bine :*
Sper sa nu-i bagi in seama si sa ramai acelasi om suflet bun.Tu mi-ai fost de mare ajutor atunci cand „ma durea sufletul” mai ajutat sa trec mai usor peste toate,vorbele si faptele tale mi-au fost de mare ajutor….si asta n-am sa uit niciodata :-* Stiu ca nu poti ramane indiferenta la rautatea celor din jur ca si eu sunt la fel dar macar sa ne amagin ca putem trece peste toate si sa le aratam ca nu ne pasa chiar daca inima zice altceva 🙂
Iti doresc numai bine si multa voie buna! :-*
Ana Naghi
Lucica, uneori tare as vrea sa am ochelari de cal! O zi trec cu vederea, una imi vine sa strig in gura mare si tot asa…
Vor veni ele si zilele mele in care sa zambesc si sa stiu ca am luat decizia corecta 🙂
Mioara Hus
Imi pare rau sa aud ca nici la scoala asta n-ai liniste! Te inteleg perfect, e revoltator si din pacate, de cele mai multe ori n-ai ce face! Insa, toate rautatile pe care trebuie sa le inghiti sau sa incerci sa le ignori, vrand-nevrand te macina si te afecteaza! Iar sanatatea ta e mult mai importanta, atat cea fizica cat si cea mentala! Stiu ca nu ti-e usor, ca n-ai cum sa ramai indiferenta, insa va trebui sa ignori toate rautatile si mai ales, toate persoanele rautacioase, sa-ti fie indiferente! Mai stii sfatul meu? „Ignora!” „Nu da importanta!” „Fii indiferenta!” Pana la urma vor obosi si vor renunta singuri! 😀
Te imbratisez! 🙂
Ana Naghi
Deja de azi, dupa ce am citit inca de aseara cuvintele voastre, mi-am schimbat atitudinea si ma simt mai bine. Eu la scoala nu merg sa imi fac prieteni de cafea, eu merg pentru ca mi-e draga meseria si pentru copii.
Cat despre ceilalti, un Buna dimineata este mai mult decat suficient.
Te pup!
Bianca Roxana Anitei
Imi pare rau ca iarasi ai neplaceri..sper sa treci peste ele cu usurinta si mai sper sa nu mai pui la suflet totul, deoarece tu esti singura care pierzi timp si iti faci nervi pentru persoane care chiar nu merita efortul.
Ana Naghi
Off, Bianca, crezi ca nu stiu ca nu e bine sa pui la suflet orice? Dar daca asa sunt construita? Cel mai greu e sa schimbi un om, nici macar pe tine insuti nu te pot convinge uneori de unele lucruri care trebuie schimbate…
Rauta Monica
Din pacate cam asa e peste tot la inceput 🙁 le este frica de oamenii care au un potential mai mare. Multa rabdare si calm draga mea.
Ana Naghi
Asta e, Monica, nu m-ar supara daca oamenii astia chiar ar fi mai pregatiti decat mine.
Multumesc! 🙂
Nicolae claudia
Din pacate asta e Romania. Intotdeauna murim de grija celorlalti si nu ii lasam sa isi vada de viata lor.