Sa va povestesc prin ce am trecut saptamana trecuta ar insemna sa redau scenariul unui serial cu 100 de episoade… E prea mult si chiar incerc sa fac uitate unele detalii, credeti-ma.
Insa gustul amar ce mi-a ramas, dupa aceasta perioada, nu cred ca va disparea vreodata. Am trait cele mai mari dezamagiri din cei 32 de ani ai mei. Veti spune probabil ca sunt naiva. Sau ca spun asta pentru ca totul este inca proaspat in mintea mea. Cate putin din fiecare, aveti dreptate, sa stiti.
Am fost o naiva sa cred ca este suficient ca eu sa fiu corecta si sa pun suflet in ceea ce fac ca si ceilalti sa se comporte asemenea… Am crezut ca atata vreme cat nu calci pe nimeni pe bataturi si te straduiesti nu doar sa iti faci treaba, ci si sa inveti ceva nou, vei fi apreciat. Nu in sensul ca vrei aplauze sau sa iti ridice cineva statuie, dar macar in sensul ca fiecare va ramane in ograda lui.
Cand apare o problema, o situatie-limita, ies si caracterele la iveala. Pe om nu il cunosti cu adevarat decat din comportamentul lui in astfel de situatii. Restul e pura prefacatorie. Actorie ieftina. Prieten nu iti e cel pe care il vezi zilnic. Ci cel pe care il vezi poate doar o data pe an, dar exact cand trebuie. Si desi stiam asta prea bine, traiam in bula mea de un roz perfect. Cea in care oamenii se poarta frumos cu tine doar pentru ca si tu te porti frumos cu ei. De unde!
Atunci cand ai mai mare nevoie de ei, de asa-zisii „prieteni”, ce fac ei? Dau si mai tare cu tine de pamant mintind grosolan. Mai ceva ca niste hiene. Iar tu, deja socat de evolutia evenimentelor, nu vrei sa crezi ca ceea ce putea fi un simplu foc de paie a ajuns sa fie un adevarat incendiu din cauza prietenilor. De parca nu erai deja destul de necajit, mai vine si dezamagirea cand iti dai seama ce orb ai fost. Ce naiv!
Nu! Oamenii sunt mai rai ca hienele. Nu va incredeti decat in voi insiva. Nu va apropiati niciodata prea mult, nu depasiti limita lui „Buna ziua!”. E cel mai bine asa. Desi nici macar asa nu va garantez ca nu veti fi dezamagiti, dar macar scadeti considerabil riscul…
Mada
Ai mare dreptate Ana si eu am avut parte de o asemenea experienta cu o persoana pe care o credeam ” cea mai buna prietena ” , dar … surpriza …. se pare ca doar eu eram cea care aveam aceasta parere . Iti inteleg dezamagirea , dar te rog sa ma crezi ca timpul vindeca toate ranile .
Mihaela
Ana, imi pare rau ca te-au dezamagit oamenii la care tineai, dar asa e viata. Si eu dea lungul vietii am avut prietene care au venit si au plecat, din fericire am ramas cu 2-3 prietene bune care sunt mereu langa mine.
Din fericire sau din pacate OMUL este un animal social si are nevoie de ceilalti ca sa fie bine cu el.
Ana Naghi
M-am convinsa ca mama, sora si Ema raman cele mai bune prietene ale mele si ca nu mai am nevoie de altele. Si asa e mai bine.
Rotaru Gabriela Tatiana
Adevarate vorbe draga Ana,dar asta e lumea cu bune si rele ,vorba ceea referitor la prieteni ,putini si buni decat multi si fatarnici!Prietenul la necaz se cunoaste ca la bucurie toti sunt fericiti!
Ana Naghi
Da, asa e: la fericire toata lumea zambeste si te ia pe dupa gat. Cand sunt probleme fug ca gandacii de bucatarie cand aprinzi lumina.
cristina dragomir
De asta eu nu am prieteni. Oamenii din jurul meu ma considera o salbatica probabil pentru ca nu ies, nu socializez, nu primesc des musafiri. N-am nevoie. Sau poate as avea. Dar nu vreau. M-am ars de atatea ori ca nu mai cred deloc ca exista oameni care sa-mi poata fi prieteni. Si crede-ma ca nu cer asa mult, nu vreau cadouri, nu vreau bani cu imprumut, nu vreau decat sinceritate si acelasi grad de implicare pe care il ofer eu.
Ana Naghi
Esti exact ca mine. Doar ca mie mi-a luat mai mult timp sa ma conving ca nu are sens sa cred ca oamenii de langa sunt prieteni… Mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?
ghelbere elena
Adevarata zicala. Intotdeauna cele mai mari dezamagiri le ai de la asa zisii prieteni apropriati. Cei mai buni prieteni vor ramane intotdeauna parintii si fratii.
stoica claudia
Ai dreptate,sti proverbul ala”Fereste-ma Doamne de prieteni ,ca de dusmani ma feresc singura „o patesc si eu mmai mereu si tot nu ma invat minte
Nicolae Claudia
Da..si eu m-am ars de multe ori, de aceea pentru mine prieteni adevarati nu exista. Existi doar cand au nevoie de ajutor..atat. in rest esti omul invizibil.