Discutam zilele acestea cu doua dintre colegele mele de la scoala. Eu de fapt am ascultat mai mult, caci mi s-a parut inutil sa intervin cu ale mele…
Una dintre ele a izbucnit in plans ca fiul ei a luat o nota mica la teza si i-a si ascuns acest lucru. Orgoliul ei de mama care munceste mult pe langa serviciu pentru a-i asigura un trai decent, dar si orgoliul de cadru didactic au avut de suferit.
In acest timp, cealalta colega prezenta la discutie varsa lacrimi amare si mi-am dat seama ca motivul era sigur diferit de nota mica in teza a fiului primei colege…
Aflase ca nepotelul ei de 5 luni e bolnavior. S-a nascut cu rinichiul drept plin de chisturi, iar in cele 5 luni de viata rinichiul s-a atrofiat si nu mai este functional. De parca nu era suficient, la rinichiul functional au aparut doi calculi. Eu, care de 16 ani ma lupt sa nu mi se blocheze rinichiul de atatia calculi, am inteles ce va urma… Si totusi, la doar 5 luni?! E prea mult!
Va dati seama ca in momentul acela m-am gandit la copilul meu. Desi am plans cand am aflat de problema la ochisori, desi e posibil sa poarte permanent ochelari, astazi mi s-a parut nimic…
Si totusi, de ce fiecare dintre noi e uneori imun la suferintele altuia?! De ce intotdeauna consideram ca problemele noastre sunt cele mai grave?
Poate pentru ca pe acelea le traim noi insine, sunt ale noastre… Insa cati dintre noi sunt capabili sa se puna – pret de un moment- in pielea celuilalt? Poate asa am realiza ca, de fapt, problemele noastre nu sunt deloc probleme si ca ne place sa ne complicam noi insine vietile.
Poate ca asa am aprecia la adevarata valoare ce avem. Poate ca in loc sa fim nemultumiti ca nu avem masini ca altii, case ca din reviste, un job de 3 ore extrem de bine platit s.a., am fi recunoscatori ca avem sanatate si noi si cei dragi, ca avem un acoperis deasupra capului, un loc pe care sa il numim acasa si unde sa cream amintiri, sa iubim, sa traim. Poate am multumi ca avem ce pune pe masa copiilor nostri, care ne zambesc fericiti. Ei nu judeca lucrurile dupa cat a costat mancarea, ci dupa dragostea cu care mama si tata i-au pus-o pe masa.
Cand incerc sa ajut oameni care au nevoie, foarte multi dintre oamenii din jur au aceasta reactie: de unde?! ca nu am nici eu prea mult. Daca noi ne permitem o sticla de suc si ni se pare putin, sa nu uitam de copiii care nu au baut in viata lor asa ceva. Si poate nici nu ar vrea, pe stomacul gol…
Asa ca sa nu uitam sa fim mai buni, sa fim realisti, sa judecam bine lucrurile, sa multumim pentru ce avem si sa ajutam, din cand in cand, pe cei care o duc mai greu decat noi! Nu vom castiga nimic material facand asta, dar sufletele noastre vor fi mai bogate ca niciodata!
rosia victoria
Sanatatea este cea mai importanta ,de asta de dam toti seama mai devreme sau mai tarziu.Probleme si griji avem toti,mai mari sau mai mici ,numai cu ajutorul lui Dumnezeu iesim la lumina.
Ana Naghi
Apreciem prea putin, de multe ori, ceea ce conteaza cel mai mult: sanatatea. De acolo pornesc sau acolo se opresc toate celelalte…
Tabita
E un subiect amplu.
De multe ori ne exageram problemele. E adevarat in cazul unora sunt probleme majore, insa in cazul altora sunt minore.
Tind sa cred ca uneori exageram cu gravitatea problemei cauza fiind probabil ca am vrea ca cineva sa ne inteleaga, cuiva sa-i pese mai mult de noi.
Dar nu ar trebui sa scapam din vedere ca altii sunt in situatii mai dificile decat noi si sa ne bucuram de aspectele pozitive pe cate le avem.
Ana Naghi
Oare noi suntem fiinte ipohondre? Simtim nevoia de atentie, afectiune si de asta, de multe ori, uneori involuntar, exacerbam? E un punct interesant de vedere…
adriana stan
De cate ori se imbolnaveau copiii si mergeam la doctorul de familie, spune-am ca m-am saturat,ca sunt bolnaviciosi desi era vb de simple raceli.De fiecare data medicul ma trezea la realitate spunandu-mi ca habar nu am ce inseamna copiii bolnaviciosi.Avea foarte mare dreptate….Sa ne fereasca dumnezeu de nenorociri mari…Cu toate astea nu putem sa nu ne facem griji,chiar daca exageram cateodata.
adriana stan
Sc am scris Dumnezeu cu d mic
Ana Naghi
Sigur ca ne facem griji, ca altfel am fi roboti! 🙂 Insa am impresia ca uneori , cand viata nu e chiar asa grea, ne place sa ne complicam singuri. Eu sunt intr-o etapa in care intotdeauna ma pun de cealalta parte a barierei. Si de multe ori imi dau seama ca nu e chiar asa neagra situatia pe cat credeam eu. Nu imi iese de fiecare data, ce-i drept, dar e un inceput.
Apropo de ce spuneai, cand eram internata, in patul de langa mine era o mamic pe care sotul o internase mai mult fortat… Desi era la un pas de blocaj renal, ea nu se putea gandi decat la baietelul ei de 10 ani, bolnav de leucemie. Nici macar nu indrazneam sa ma mai vait de dureri dupa interventie, din respect pentru ea.
adriana stan
Am vazut si eu realitatea cand am stat cu fetita la Iasi la Sf. Maria.Fetita mea avea gastrita, nimic foarte grav….dar am discutat cu o mamica care avea fetita in faza terminala.M-am cutremurat de durere si furie ca eram neputincioasa in fata bolii acelei fete.Avea 16 ani si tocmai venea de la Cluj…Crede-ma ca am realizat ce norocoasa sunt!Sunt foarte multe tragedii pe lumea asta…
Bianca Roxana Anitei
🙁 E un subiect foarte dureros.. Uite asa ne plangem constant si cautam motive sa cadem in depresii fictive, cand unii sau altii se lupta sa traiasca.
Ana Naghi
Chiar ma gandeam la cuvantul asta- depresie- dar ma cam feresc sa il folosesc. Am vazut oameni care au facut depresie din …nimic. Tocmai de aceea ma gandesc ca suntem foarte diferiti: unii raman in picioare, desi ii lovesc multe greutati, iar altii cad la prima adiere…
Lamiita Durac
Viata ne ofera tot felul de obstacole mai mici sau mai mari . Uneori ne cramponam de nimicuri cand de fapt altele sunt tragediile vietii . Prea mult suferinta in lumea asta … 🙁
Ana Naghi
Da, ne cam cramponam. Poate suntem si obositi uneori, traim o viata alerta si poate cautam pretexte sa ne tragem sufletul. Numai sa nu ne tina mult…
Dimitriu Valeriu
Suntem totusi intr-o situatie privilegiata fata de predecesorii nostri, aruncand acum o privire nu numai in spatiu ci si in timp, cand nu existau medicamente sau instrumentarul pentru anumite boli, nu exista o serie intreaga de cunostiinte nu numai in medicina sau chiar lipsa unor mijloace de deplasare. „sa multumim pentru ce avem si sa ajutam, din cand in cand, pe cei care o duc mai greu decat noi”