Acum aproape cinci ani am primit in brate o mogaldeata de nici 3 kg. Felicitari! Eu eram de pe alta planeta. In viata mea nu m-am simtit mai pierduta! Ce sa fac cu ea?! Cum sa o iau in brate, nu se rupe?
Incet-incet ne-am obisnuit noi. Dar tati a fost mai speriat decat mine, lui i-a luat ceva pana sa se lase convins ca un bebelus nu se rupe daca il iei in brate.
Au urmat scutecele, imbracat-dezbracat, baie, unghii, refluxul care ne-a speriat teribil, apoi diversificarea, eruptia dentara, mersul in picioare cu primele vanatai. Am constatat ca primele griji erau floare la ureche in comparatie cu ce urma. Si eu care credeam ca e greu cu un nou-nascut … habar nu aveam ce ma astepta!
Cand a intrat la gradinita am plans. Da, stiu, mamele sunt mai emotive. Dar e mai mult decat atat, e sentimentul acela ca ala mic nu mai este tot timpul cu tine si grijile cresc. Oare ii va fi bine fara tine? Daca i se intampla ceva? Daca va avea nevoie de tine si tu nu vei fi acolo? Te simti de parca l-ai fi lasat in mijlocul padurii …
Apoi vine independenta. Momentul cand copilul tau nu mai ia de bun tot ce ii spui si începe sa treaca totul prin filtrul personal. Uneori ii iese, alta data nu. Cand se raneste e groaznic! Dar mama mangaie pe cap, pupa pe frunte si incurajeaza copilul sa se ridice. Ce e in sufletul ei numai ea si Dumnezeu stiu.
In fiecare clipa ma rog pentru ea. Si imi dau seama ca rugaciunea e tot mai lunga. Ca am tot mai multe temeri pe zi ce trece. E minunata fiecare etapa prin care trecem, dar e tot mai greu. Iar eu trebuie sa fiu tot mai tare. Sa fiu tot mai mama …
Lucica Lazar
Dupa cum stii am doua fete si un nepotel. Acum cresc cu el odata,invat si traiesc emotii deosebite. Am avut grija de fetele mele si le-am iubit nespus de mult dar pentru Denys simt ceva aparte,el e totul pentru mine. De el am grija de parca as avea 10 copii, la orice pas vad unde-i si ce face 😀 Nu stiu daca aceasta e meseria de bunica dar mie imi place chiar daca implica multe greutati si neajunsuri 🙂
Din toamna va merge la gradinita si ma intreb ce va face acolo si daca va sta fara mine? O alta grija … 🙂
Ana Naghi
Bunicii sunt mult mai atenti, grijulii si iubitori cu nepotii, stiu asta de la mama 😀 E si normal, in tinerete erau atatea griji si timpul era atat de scurt.
Va sta, nu ma indoiesc. Important e sa nu te simta emotionata, pleaca rapid de la gradi( chiar daca pe drum va fi tare greu) si lasa educatoarea sa isi faca treaba si pe Denys sa isi faca prieteni noi. Succes! 🙂
Lucica Lazar
Multumesc pentru sfaturi! 🙂 :-*
geta tichineata
Of,nu ii vom putea proteja niciodata asa c ne-am dori!! Este vreo taina mai mare decat taina sufletului unui copil?
Pe mine ma uimesc zilnic!si ma depasesc zilnic multe!! Sunt,oare,singura?
Ana Naghi
Nu esti singura, cred ca asa se simte orice mama normala. Spun normala, fiindca exista si uscaturi, din pacate.
Eu sunt mai speriata acum de cand atunci cand am venit cu ea acasa, deci…
Radu Thor
Când va fi adolescentă, cum vor arăta grijile?
Ana Naghi
De ce ma sperii, Radu? Nu sunt si asa destul de ? 🙂
Rotaru Gabriela Tatiana
imi place articolul,cum se spune: Copii mici griji mici,copii mari griji mari! Asa suntem noi mamele ,traim emotii cu ei in fiece clipa poate si asta ni se potriveste: Numai mama sa nu fii!
Mihaela
Prietena mea are o vorba: Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari si acum dupa 4 ani in slujba de mamica sunt de acord cu ea.
Ana Naghi
Pai are dreptate, stia ea ce stia.
Mioara Hus
Cand ma gandesc cum au zburat acesti aproape 7 ani si privind in urma, parca n-am avut atatea griji cat a fost mica, adica n-am fost o mama hiperingrijorata si nu m-am panicat din orice. In schimb, sotul meu asa a fost si este :), e hiperprotector, isi face griji din orice si n-ar vrea sa i se intample nici cel mai mic rau fetitei. Nici eu nu-mi doresc asta, dar e inevitabil, n-ai cum sa previi toate situatiile si raul se poate intampla oricand. Si avand in vedere situatia mai speciala a fetitei noastre, il inteleg si incerc sa-l mai calmez cand se agita mai tare decat copilul care a patit ceva rau. Ei, draga mea, eu chiar nu pot sa-mi imaginez cum va fi peste cativa ani, sunt realista si stiu ca situatia ei si a noastra nu va fi cea pe care ne-o dorim. Dar speram sa fie cat mai aproape de normalitate (daca pot sa spun asa). Vom incepe si scoala in toamna (dupa cum bine stii) si cred ca inca nu realizez ce ne asteapta. Va fi cu adevarat o provocare si cred eu ca va fi una destul de grea! Mult succes, tuturor in meseria de parinti, cea mai grea, dar si cea mai minunata! 🙂
Ana Naghi
Stiu ca poate parea ciudat ce am sa spun, dar printesa voastra e mult mai normala decat multi copii „normali” pe care ii cunosc. Stiu cate faceti voi si cum va luptati, ca orice parinti intregi la minte, sa construiti un viitor mai bun pentru copilul lor. Si veti reusi, nu ma indoiesc!
Scoala e chiar o provocare, dar veti reusi si data aceasta. Mult succes amandurora! 🙂
ghelbere elena
Are 12 ani si totusi mereu imi fac griji. Daca intarzie cand vine de la scoala, daca face un pic de febra, daca e mai tacut, daca e mai linistit. Griji ne facem toata viata pentru copii nostri.