Cand eram mica nici nu ma gandeam ca mama nu isi iubeste la fel de mult toti copiii. Poate ca era mai exigenta cu cei mai mari dintre ei, spre exemplu, dar nu credeam ca un copil primeste (mult mai) multa iubire decat altul. Si ca o mama are puterea magica de a-si imparti sufletul in mod egal. Credinta asta vine din dragostea pe care mama a revarsat-o deopotriva catre noi, cei cinci frati.
Cand am crescut am fost si mai indarjita si imi spuneam ca atunci cand voi avea copii(imi doream baiat si fata) ii voi iubi la fel de mult pe amandoi si ca nu voi face diferente nici la gesturile de tandrete, nici la pedepse(daca va fi cazul).
Dar viata mi-a demonstrat ca acest lucru, al mamei care iubeste la fel pe fiecare copil, nu prea se aplica in realitate… Si nu vorbesc de cateva exceptii, uscaturile oricarei paduri, ci de foarte multe mame.
Am sa va spun doar doua cazuri concrete, apropiate mie, caci cele cu care interactionez mai rar oricum sunt multe.
Mama de fete , diferenta mica de varsta intre ele, recunoaste ca tine mai mult la una dintre ele si ca are mai multa incredere in ea. Ati spune ca e vorba de cea mica, nu? Gresit.
Mama de baieti. Isi denigreaza primul baiat, ii spune ca nu si-a dorit sa ramana insarcinata cu el, ca abia se casatorise… Ii condamna permanent si cea mai mica greseala(chiar si cele „necesare” din care invata si se maturizeaza), nu ii lauda niciodata reusitele. Cand mai tarziu el isi intemeiaza o familie, sotia lui e „taranca”, iar copilul lui prost, desi nici una, nici cealalta nu sunt adevarate…Doar o placere bolnava de a te razbuna pe copilul nedorit, desi are peste 30 de ani!!!
Si exemplele ar putea continua, din pacate. Stiu ca uneori copiii ne dezamagesc sau nu aleg calea cea dreapta intotdeauna, dar oare noi parintii suntem primii care trebuie sa ii condamnam si sa ii repudiem?! Nu face societatea asta destul? Stiu ca uneori unul dintre copii pare perfect, iar celalat perfect de…imperfect, dar asta ne da dreptul sa le impartim dragoste in mod inegal? Oare prin asta nu incurajam exact comportamentul pe care il condamnam?
As vrea sa va intreb pe voi, mamicile care au doi sau mai multi copii sau pe cei care provin dintr-o familie cu mai multi copii: e adevarat sau e un mit ca mamele isi iubesc copiii la fel de mult?
Lucica Lazar
Draga mea,eu am doua fete si nicodata n-am putut face diferenta intre ele.Poate una mi-a adus mai multe bucurii si una mai multe suparari dar pentru mine amandoua au ramas fetele mele si niciodata n-am facut sau fac diferenta intre ele.Stiu parintii care iubesc copii diferit,dar eu nu inteleg de ce si cum pot face asta….? 🙁
De 3 ani a parut in viata noastra Denys,poate el e iubit un pic mai mult 😉 el e mai mic,iubit si alintat de toti.Daca si fata cea mare imi va a duce un nepotel/nepotica sigur o voi iubi la fel de mult ca si pe Denys,nu voi fi in stare sa fac diferenta intre nepotei. 🙂
Ana Naghi
Ma bucur ca mi-ai spus parerea ta, Lucica.
Ei, e normal ca prichindeii sa fie mai alintati, asa e mereu. Dar rasfatul e una, iubirea e alta. Cu tristete constat ca nu toti copiii sunt iubiti si respectati in egala masura de mama/parintii lor.
Lucica Lazar
Eu o stiu pe propria-mi piele ce inseamna diferenta dintre copii 🙁 si mi-am jurat ca nu voi face diferenta intre fetele mele orice-ar fi….tu stii mai bine despre ce vorbesc.Nu pot sa fac diferenta,pur si simplu nu pot nu ma lasa inima …. 🙂
Ana Naghi
Pentru ca ai o inima, de-aia nu te lasa, dar sunt altele care nu au, din pacate 🙁 Si sunt femei care ar avea atata dragoste de oferit si nu pot avea copii…
adriana stan
Buna Ana,nu am mai intrat de mult pe blog din lipsa de timp,dar articolul tau m-a facut sa rup putin din timpul meu…Sunt contrariata de ceea ce ai povestit,de cele doua cazuri.Eu am baiatul de 13 ani si fetita de 3 ani.Baiatul a venit pe lume nefiind pregatita sa am un copil.Am plans chiar,gandindu-ma ca eram imediat dupa casatorie si nu aveam nimic,ce ii voi oferi copilului.Insa in momentul in care mi-am tinut pentru prima oara copilul in brate,am simtit ca m-am nascut pentru a fi mama.Nu pot exprima in cuvinte sentimentele profunde care mi-au ramas de atunci intiparite in suflet.Mi-am mai dorit un copil,dar soarta mi-a fost potrivnica timp de 9 ani,poate sa ma pedepseasca pt gandirea ce am avut-o la baiat.La 9 ani diferenta D-zeu m-a binecuvantat cu o fetita ca un ingeras.Chiar daca diferenta de varsta intre ei este mare, dragostea din inima mea este aceeiasi.Nu pot concepe sa nu ii iubesc pe amandoi la fel…ar fi ca si cum mi-as iubi o parte din suflet.Acele femei despre care spui nu sunt mame…Este ceva normal ca, in cazul meu sa ii tratez diferit prin prisma faptului ca,cea mica are nevoie de mai multa atentie,dar eu nu stiu cum e sa imparti dragostea si cui sa-i acord mai multa.Pur si simplu o mama nu poate face asta…repet” o mama”.Fii sigura ca inima unei mame adevarate nu v-a iubi in mod diferit.
Alina
Un singur raspuns in vine in minte la aceasta intrebare, acesta este nu…am cunoscut cazuri in care avea 3 baieti dar doar pe primul la iubit enorm, diferenta era vizibila si asa a fost pana in ultimul moment al vietii acesteia. Din pacate uneori aceasta diferenta isi pune amprenta si pe copii si acestia la randul lor fac exact la fel….eu una stiu cum este 🙁 la mine sa facut si inca se face diferente intre mine si sora mea, dar dupa multi ani in care ma afectat enorm pot sa ii multumesc lui Dumnezeu ca l-am intalnit pe Gabi ( sotul meu ) care e langa mine si ma ajutat sa trec peste aceste probleme.
Claudia Petrescu
Eu o stiu pe propia piele ca se fac diferente in multe cazuri,ceea ce nu cred ca este corect.Eu una daca as avea al 2lea copil i-as iubi la fel nu as face nici macar o diferenta,poate ca trec prin asta si stiu cum este la randul meu..dar si daca nu as fi trecut tot nu as putea,daca te tai la 2 degete te dor amandoua..chiar daca un copil iti aduce necazuri unul mai multa bucurie…sunt ai tai indiferent de ce face..nu m-ar lasa sufletul si poate nu as fi cu constiinta impacata daca nu le dau in mod egal si nu le fac ,chiara daca ra fi diferenta mare intre ei
Marginean Alina
Buna Ana
Eu sunt mama de doi copii o fetita si un baiat ,normal ca ii iubesc la fel pe amandoi doar ca acord mai multa atentie fetitei ca e mai mica are doar 4 anisori decat baiatului care are 19 ani si munceste e pe propriile picioare cum se spune dar? iubirea este la fel nu pot sa zic ca il iubesc mai mult pe unul decat pe celalalt …acum parerile sunt impartite logic dar nu e ok sa iubesti mai mult pe unul si pe celalalt nu:) zi minunata si iubiti-va copiii ca sunt un miracol <3
raileanu lavinia
Si eu mai am un frate , insa nu am simtit ca se fac diferente(poate mi se parea mie , dar cd eram mai mica si nu înțelegeam prea multe) . Eu la randul meu , am tot 2 puradei , de 3 si de 6 ani . Sunt constienta de multe ori ca mai fac greseli in ceea ce priveste atentia acordata sau modul in care ma joc cu fiecare , pentru ca am eu impresia si „pretentia „(prosteasca, recunosc) ca cel mare sa ma inteleaga mai bine si sa ma asculte mai mult , adica sa fie mai cuminte ! Incerc pe cat pot sa le acord atentie , dar sunt singura cu amandoi si trebuie sa ma ocup de tot ( piata , mancare , curatenie si cd mai am putin timp liber , sa ma mai ocup si de mine ) !!! Este foarte greu , de cele mai multe ori , dupa ce faci toate aceste lucruri , sa le acorzi copiiilor atat de multa atentie cat isi doresc . Eu imi dau toata silinta , cred ! Aveti grija de voi si de persoanele dragi inimii voastre ! Dumnezeu sa va binecuvânteze !!! :*
Ana Naghi
O, da, e complicat sa acorzi atentie in mod egal, mai ales ca nevoile sunt in functie de varsta. Eu ma refer insa la diferentele clare, cand se vede de pe luna ca balanta inimii acelei mame e inclinata si nu echilibrata…
Toate cele bune!
Liana
Si eu cunosc asemenea cazuri. Dar eu, ca mama nu pot sa inteleg acest lucru. In copilaria mea cu toate ca ii reprosam mamei mele ca tine la fratele meu mai mult, o faceam doar…sa imi dea mie si mai mult,tinand cont ca fratele meu a plecat la liceu departe, si era normal ca atunci cand venea acasa sa ii dea lui si pentru perioada cand nu era acasa.
Eu am doua fete, diferenta intre ele de 3 ani, insa nu pot sa nu imi iubesc copiii la fel. Cand am venit acasa cu prima fetita , stateam cu orele langa ea si o priveam, priveam o minune pe care eu cu ajutorul Domnului am putut sa o infaptuiesc.
Cea de a doua minune a venit ca o binecuvantare, pentru intregirea familiei. Normal ca se cearta, aproape zilnic si le mai cert uneori,dar iubirea mea pentru ele e eterna, in aceeasi masura. Le-am intrebat prima data separat, apoi impreuna daca li s-a parut vreodata ca as fi facut diferenta intre ele. De fiecare data mi-au raspuns ca nu, si stiu ca nu as putea sa fac. Insa mama mea, o iubeste mai mult pe cea mare, ce ii accepta celei mari, nu ii accepta celei mici. Ma doare si ii reprosez, dar o face fara sa vrea(ii gasec eu scuza), insa bine ca cea mica e mai inteleapta.
Multa sanatate va doresc, alaturi de familiile voastre !
Ana Naghi
Acum intelegi niste lucruri, dar cum te simteai atunci? Asta spun: uneori sunt mame care gresesc, alte ori sunt „greseli” justificate. Cred ca am putea discuta la nesfarsit pe aceasta tema.
Multumesc, sanatate si tie si celor dragi!
Liana
Atunci stiam ca nu face diferenta, numai ca eu vroiam sa o amarasc, sau cel putin asa simteam la momentul respectiv.
Daniela Iorga
Si eu sunt mama a doi copii minunati,fata are 12 si baiatul 9 insa niciodata nu as putea face gresala de a imparti iubirea fata de ei in mod inegal.E greu sa vezi ca se fac diferente intre copii,am si eu tatal care o iubeste mai mult pe sora mea mai mica si asta m-a durut mereu insa nu i-am spus niciodata.Mi-am propus din copilarie sa nu repet gresala tatalui si chiar am reusit.
AnaM
Prefer sa gandesc in felul urmator:mamele isi iubesc la fel copiii,doar ca se intampla uneori sa aprecieze pe unul dintre ei mai mult pt.ceva anume,dar cred ca iubirea este egala.Am o amica care era acuzata de mama s-a ca pe copilul cel mic il iubeste mai mult decat pe cel mare.Cel mare este o fire mai…vulcanica si atunci tot reprosandui acest lucru,parea ca il iubeste mai putin.Eu i-am confirmat faptul ca „din afara „asa se vede si mi-a spus ca se poate,dar ea ii iubeste la fel de mult pe ambii.De exemplu in cazul meu,eu am stiut tot timpul ca mama are ”ceva”mai mult pt.fratele meu .Cand o intrebam daca pe mine ma iubeste mai putin imi zicea ca niciodata nu ar face asa ceva,ca ne iubeste pe amandoi la fel de mult,doar ca pt.fratele meu o doare mai mult sufletul pt.ca el nu vede cu un ochi din nastere si atunci ea s-a simntit oarecum vinovata de aceasta nenorocire.I-am zis ca nu e vina ei,ca asa a fost sa fie de la Dumnezeu.M-a rugat sa nu ma supar ca mi-a zis lucrul acesta,ca ne iubeste nespus de mult pe amandoi,doar ca pt.el are ceva mai multa…mila,din cauza acelei probleme.Vreau sa-ti spun ca pe mine nu m-a afectat deloc acest lucru,din potriva si eu il iubesc pe fratele meu de mor.Este ca si al doilea copil al meu pt.mine.Ce ai povestit mai sus pur si simplu m-a oripilat,nu-mi vine sa cred ca exista asa mame,sincer!
Ana Naghi
Fiind la randul meu mama stiu ca uneori pare ca sunt dura cu copilul meu. Dar e nevoie sa fii ferma cateodata. Asta nu inseamna ca nu imi iubesc copilul. Atunci cand exista momente de tandrete si copilul se simte iubit, nu-i bai ca il mustruluiesti o data. Dar sunt mame care o fac prea des si momentele de iubibileala sunt prea putine sau inexistente. Nu pot sa nu ma gandesc ce crede totusi copilul, cum se simte cand vede ca mama e mai afectuoasa cu fratele/sora. Si mai e un lucru: poate ca adult fiind isi va intelege mama, dar cum ramane cu sentimentele copilariei?
AlinaS.
Subiectele de genul acesta nu vor fi probabil niciodată suficient de dezbătute și tot timpul va fi loc de îmbunătățire (ca să-i spun așa). Nu mă voi referi la exemplele tale ci mă voi referi la mine și ai mei. De multe ori îmi puneam și eu întrebarea oare iubesc mai mult pe unul și mai puțin pe celălalt? Și de undeva din mine venea răspunsul că îi iubesc pe amândoi la fel de mult, dar … era un dar pe care nu-l explicam. Am lăsat la o parte analiza pe acest aspect până într-o zi când fetița mea m-a întrebat dacă îi iubesc pe amândoi la fel de mult. M-am bucurat că nu era întrebarea clasică – pe cine iubești mai mult. Nu i-am răspuns cu un da pentru că mi-a venit rapid gândul că nu ar înțelege de ce îi iubesc la fel; ei sunt totuși două persoane diferite. Și mi-am zis … ăsta trebuie să fie răspunsul și chiar așa este: îi iubesc pe amândoi foarte mult, dar în mod diferit pentru că ei sunt diferiți și asta mă face și pe mine să mă comport diferit în relație cu fiecare. Cum obiectivul meu a fost încă din timpul sarcinii să învăț să-i cunosc foarte bine și să-i înțeleg, să-i pot ghida stau și analizez fiecare aspect de genul ăsta. Și chiar găsisem apoi undeva ceva asemănător dar din punctul de vedere al copilului. El nu va înțelege răspunsul – vă iubesc la fel de mult tocmai pentru că el însuși face diferență între el și frate/soră și nu-i va fi clar – de ce mama/tata ne iubește la fel când suntem atât de diferiți.
Zi minunată îți doresc!
Ana Naghi
De la o mamica atat de speciala ca tine, nu ma asteptam decat la un raspuns special. 🙂
Eu nu stiu sincer cum m-as descurca cu doua personalitati diferite, am una singura care iti spun sincer ca ma da gata. Face cat o clasa intreaga 😀 Nici macar sarcina toxica, problemele si nesiguranta financiara nu sunt decisive cand ma gandesc daca sa mai fac un copil sau nu, de mine nu sunt sigura…
Te imbratisez!
AlinaS.
Mulțumesc de apreciere! Se spune că ce vedem în ceilalți conținem și noi. 🙂 Cum te vei descurca dacă vei avea doi copii, diferiți, două personalități … dacă stau și analizez cazul meu răspunsul meu pentru tine e că te vei descurca foarte bine pentru că în fiecare din ei vei găsi o parte a personalității tale. Unele aspecte îți vor place altele nu, te vei vedea pe tine ca într-o oglindă și de vei dori să schimbi începi cu schimbări la tine. Vei învăța multe și de la al doilea, așa cum ai învățat și înveți acum. Al doilea îl completează pe primul și te completează pe tine; e ca o împlinire pe alt aspect pe lângă prima împlinire cu primul copil. Nu e ușor mai ales când vrei să acorzi timp fiecăruia din ei dar și ție. Dar e minunat! Aspectele materiale nu le discut. Poate acum avem o situație ceva mai bună, dar am trecut prin multe momente chiar de criză. Am învățat să nu mă gândesc foarte mult la aspectul – nu este sau nu am, tot ce începe cu nu am scos din vocabular și din mintea mea. Am înlocuit fiecare nu cu o soluție cu un gând spre da. Am extras numai partea pozitivă la lucrurilor. Și așa în timp am văzut cum acest da s-a transformat în realitate. Eu sincer te văd cu doi, urmează să te vezi și tu la fel. Pupici.