Mana, birjar! Du-ne La CONAC!

Ela nici macar nu isi mai amintea cand ea si Mihai iesisera ultima data in oras, la o cina. Sa fii fost vara trecuta? Nu, oricat se straduieste sa gaseasca prin sertarasele mintii aceasta amintire, nu reuseste.

Zilele lor sunt mereu la fel, previzibile si lipsite de emotia surprizei. Trezit, dus, pregatit cafeaua, pachetele, copiii pentru scoala si plecat in tromba de acasa. Se iubesc si acum, dar de cativa ani au prea putine momente doar pentru ei doi…

Ea e profesoara de geografie la un liceu renumit din capitala. Dar a ramas cu visul unei calatorii de neuitat, genul de aventura care iti creeaza emotii si amintiri cat pentru doua vieti.

El e un arhitect cautat, pasionat de cladirile epocii interbelice. Dar totul a ramas la nivel de pasiune, acum schiteaza proiecte pentru cladiri demne de filme SF.

Ela si Mihai isi traiesc viata, dar au renuntat la a mai visa. Trecutul pentru ei sunt zilele cu intalniri pe fuga, saruturi prelungi si fluturi in stomac. Prezentul il reprezinta serviciul, copiii si facturile. Viitorul… ei bine, nici la viitor nu au timp sa se gandeasca.

Andrei si Clara, copiii lor, sunt suficient de mari cat sa inteleaga ca situatia nu e chiar roz pentru parintii lor. Si suficient de inteligenti cat sa inteleaga ca pot schimba ceva… De cateva zile chicotesc si se opresc din vorbit cand unul dintre parinti intra in camera. Tot butoneaza impreuna pe tableta si isi soptesc ei stiu ce…

… 26 august. E aniversarea casatoriei Elei si a lui Mihai. Ea inca toaca zarzavatul pentru ciorba, el nu a ajuns acasa inca. Clara ii ia cutitul din mana Elei si o roaga sa mearga sa isi faca un dus si sa se pregateasca. I-a lasat pe pat ceva, o roaga sa ii promita ca nu va spune nu.

Pe pat Ela gaseste o superba rochie, pantofi si o palarie. Le priveste si gandul ii zboara la conitele din perioada interbelica. A promis…

Mihai ajunge si el acasa. Andrei il roaga sa il insoteasca in camera lui. Aici, un costum negru impecabil isi astepta purtatorul. Ce e asta? intreaba Mihai. Andrei ii sopteste sa nu puna intrebari, sa se imbrace si sa coboare in fata blocului.

In cateva minute, Ela iese din bloc, iar aici o asteapta domnul inimii ei care ii ofera bratul si o conduce spre trasura… E aievea?

– Mana, birjar! Du-ne La Conac!

In apropierea Foisorului de Foc, pe Pache Protopopescu 38, cei doi coboara si pasesc intr-un local desprins din vremuri de demult apuse. O superba cladire, ca cele a caror arhitectura o iubeste Mihai ii intampina cu o atmosfera intima si placuta. Mobilierul, decoratiunile, toate te duc cu gandul la perioada de la inceputul secolului trecut, cand domnitele si domnii se opreau pentru cina dupa o plimbare prin Bucuresti.

Ela inca nu isi venea a crede ochilor. Intrase in cateva restaurante in viata ei, dar niciunul nu reusise sa o captiveze precum acesta. La Conac respira istorie, eleganta si distinctie. Si totusi nu avea nimic rigid si fals in el, atmosfera fiind una degajata, gratie servirii ireprosabile, luminii si muzicii in surdina. Era 2015, o stia, dar nu era foarte sigura daca nu cumva atunci, in momentul acela, nu erau undeva in 1930…

– Stiu cat de mult iti doresti sa calatoresti in intreaga lume, sa cunosti culturi si civilizatii. In seara asta iti propun o calatorie culinara: ne putem opri in Italia, traim visul american, mergem si prin Mexic, iar la intoarcere ne delectam si cu ceva bucate romanesti. Astazi La Conac, maine, cine stie, trimitem celor dragi vederi… Ospatar, mai toarna vin!

Seara a decurs perfect: bucate de calitate, vinuri alese si cafea austriaca…

Pe obrazul Elei trecu rapid o lacrima. Isi simtea inima explodand de fericire. Se uita cand spre Mihai si il vedea pe tanarul brunet si timid de care se indragostise cu ceva ani in urma, cand spre locul de joaca amplasat in restaurant si isi aducea aminte de copiii lor, de zilele cand acestia erau mici si in toata casa rasunau rasetele lor senine.

Traia momente speciale la care nu mai visa. Nu ii venea sa creada cum o simpla cina La Conac ii reamintise cat de norocoasa este! O intoarcere in timp este uneori binevenita, iar localul asta reusise imposibilul: o calatorie in timp. Acum isi amintea zambind ca il vazuse pe Andrei la tableta, dand like paginii de facebook La Conac… Frumosii ei copii organizasera totul ca la carte. Ce mandra era de ei si ce fericita era alaturi de Mihai!