Pe masura ce trec anii si gandurile se aseaza mai usor. Si zbuciumul se transforma in liniste. Si multul devine putin, dar bun. E normal.
La 20 de ani simteam nevoia sa fiu inconjurata de cat mai multi oameni. Ma straduiam sa plac tuturor si sa nu deranjez pe nimeni. Imi tineam parerile pentru mine, mai ales daca acestea erau negative. Nu stiam sa spun NU, de teama sa nu dezamagesc pe vreunul. Eram si eu undeva pe acolo, pe ultimul loc.
Cu timpul am obosit sa le fac pe plac altora. Cu timpul am invatat ca a lasa mereu de la mine nu e tocmai un lucru bun. Nu pentru mine, in orice caz. Si, pana la urma, ne traim viata pentru altii sau e viata noastra si atat? Noi, oamenii, suntem singurii din regnul animal care au nevoia sa impresioneze, sa fie placuti, sa fie „sociali”.
O tampenie, sa imi fie cu iertare! De ce? Pai, sa vedem! Aia pe care ne straduim sa ii tinem pe langa noi(sau noi sa stam pe langa ei) :
- ne ajuta neconditionat?
- se supara daca ii sunam la 2 dimineata ca avem o urgenta?
- ne platesc chiria/ rata la casa luna asta, fiindca nu avem noi de unde?
- ne suna sa ne intrebe daca avem ce pune pe masa?
- se bucura pentru noi daca am castiga la 6/49? etc, etc
Pai vedeti? Nu suntem chiar asa de grozavi noi, oamenii. E o jungla in care fiecare trage spuza pe turta lui. In care prea putini se mai bucura sincer o data cu tine. In care prea putini sufera o data cu tine. Si atunci vin cu intrebarea cat se poate de simpla: de ce sa am in jurul meu 100 de oameni din astia cand pot avea de-i numar pe degetele de la o mana?! Nu mai bine asa? Nu sunt antisociala, dar viata m-a invatat ca timpul meu e prea valoros ca sa il irosesc cu fiinte care nu merita. Si invat sa accept ca cei care au zbughit-o miseleste din viata mea nu mi-au facut nicidecum un rau, ci cel mai mare bine. Mi-au linistit apele. M-au lasat sa imi vad realmente de viata MEA. Nu sunt suparata ca au fugit, le multumesc pentru linistea din urma lor!
cristina dragomir
Eu inca ma mai straduiesc sa plac doar de teama de a nu fi din nou jignita. Dar de prieteni mi-aq trecut. N-am nici unul in afara de sotul meu.
Ana Naghi
Nu mă mai interesează nici măcar asta. M-au jignit, bârfit si înjunghiat pe la spate oameni pe care i-am ajutat enorm. Asa ca încerc să devin imună la jigniri.
Singurii mei prieteni adevărați sunt părinții mei, sora și soțul. În rest, potopul …
Irina Sima
Stai sa-i vezi pe cei pe care ii ajuti, chiar ii scoti dintr-un mare necaz, iar ca drept rasplata te injunghie pe la spate… cum e vorba aia: „pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti!”
Din pacate oamenii sunt foarte parsivi. Putini sunt cei in care poti avea incredere.
Ana Naghi
Ooo, stiu, din pacate. Prea bine, as spune. Nu mai departe de luna trecuta am avut o asemenea mare dezamagire, dar asta e, mergem mai departe. Noi sa fim sanatoase!
Catau Camelia
Si eu am avut zilele acestea o experienta mai putin placuta care ramane pt mine fara explicatie,dar ,probabil,asa e cel mai bine,acea persoana nu merita sa faca parte din viata mea.
Mioara Hus
Draga mea, nici nu stiu daca sa ma mai mir sau s-o iau ca pe ceva obisnuit. E vorba de faptul ca noi gandim si simtit la fel, avem aceleasi principiisi ne asemanam atat de mult. Dar vorba aceea: „Cei care se-aseamana se-aduna”. N-as fi putut exprima mai bine tot ce ai scris tu in acest articol, parca as fi gandit si eu odata cu tine! Nu pot spune nici eu ca sunt antisociala, dar nu-mi plac in mod deosebit oamenii. Prea putini sunt oameni adevarati, de aceea nici eu n-am prea multi pe langa mine. 🙂
kamycamelia
Cat dreptate ai, am patit si eu de multe ori sa ajut pe cineva si dupa sa ma injughie pe la spate, asa ca prefer sa imi vad de treaba mea si ajut pe cine chiar merita si pe cine chiar ma ajutat cand am avut nevoie, chiar daca sunt foarte putini
stoica claudia
Ai mare dreptate am patit si eu de cateva ori ,lumea asta e plina de oameni falsi
Nicolae Claudia
Pentru mine nu exista suferinta atunci cand oamenii dispar din viata mea..sa fie sanatosi 🙂