Pofta de miscare, zapada si… viata

De cand se stia, Dana fusese intruchiparea perfecta a altruismului. Facea totul si inca ceva pentru a-i ajuta pe cei din preajma ei. Si intotdeauna ramanea prea putin timp pentru ea insasi. Nu realiza ca desi e minunat sa fii un bun samaritean viata trecea pe langa ea cu pasi repezi. Pana intr-o zi…

Cand a aflat de nemiloasa maladie, a crezut ca cineva ii face o gluma proasta. Cum adica ei sa i se intample una ca asta?! Ei care nu strivise nici macar o gaza cu intentie? Ei care toata viata ei ajutase pe toti? Cum era posibil asa ceva?

A plans o zi intreaga, nici nu stia ca poate varsa atatea lacrimi. Apoi si-a sunat mama si i-a spus ca vine acasa. Nu stia pentru cat timp. Cand lacrimile au secat, si-a adus aminte un lucru: nicio batalie nu poate fi castigata fara lupta! Si-a promis ca se va bucura si anul acesta de primii fulgi de nea, asa cum i-a placut dintotdeauna.

Au urmat luni crunte, cu momente de deznadejde, cand voia sa renunte la lupta. Dar mama i-a fost mereu alaturi si i-a dat energia de a merge inainte. Pe 6 decembrie a primit vestea la care nu mai spera: era vindecata! Sigur, urmau tratamente de mentinere, un nou stil de viata, dar marele hop trecuse. A iesit din spital plangand, doar ca de data aceasta lacrimile aveau alta cauza. Abia dupa cativa pasi si-a dat seama ca afara cadeau fulgi mari de zapada, ca cei pe care ii astepta cu ochii inchisi si fata ridicata spre cer in copilarie.

Si atunci si-a adus aminte de promisiunea pe care si-o facuse cu luni in urma: aceea de a se bucura de fulgii de zapada! O pofta de miscare si de zapada ca cea din anii copilariei la tara, la bunici i-a inundat intreaga fiinta. A stiut imediat ce vrea sa faca: bunicii nu mai erau, se dusesera catre o lume mai buna, dar putea sa mearga la munte, acolo era zapada din belsug.

In 2 zile era pe partie, pregatita pentru aceasta aventura ce marca un nou inceput. Costumul il avea de ani buni uitat in debara, din vremea cand ea nu exista in viata ei… Dar un nou inceput cerea lucruri noi, asa ca si-a luat cateva accesorii pentru ski pentru a le inlocui pe cele vechi. Le-a gasit din intamplare pe Biciclop si nu a stat pe ganduri.

A schiat cum nu mai facuse de mult, a coborat chiuind pe sanie cum o facea pe derdelusul din satul bunicilor, s-a trantit in zapada moale si a facut ingeri pe zapada cu mainile si picioarele. Si a ras din toata inima. Cand si-a scos casca, era transpirata. Dar ce mai conta?! Cu cateva luni in urma visa la momentul asta, iar acum nu voia decat sa se bucure de zapada asta ca din povesti, voia sa se miste, sa respire aerul taios, sa simte ca traieste!

Dupa o zi plina de miscare, bucurie si speranta s-a sprijinit franta in noile ei bete cu varf din metal dur, a tras aer adanc in piept si a ridicat privirea recunoscatoare catre cer. Acolo, sus si-a promis ca nu va mai uita sa isi traiasca viata, ca nu va mai fi un simplu spectator si ca se va bucura de cat mai multe zapezi!