Copii

Program MiniArtShow luna mai

9.05 ora 11:00 „Cantec pentru Tisha” – CinemaPro

Publicul format din copii este unul sincer, cu multe pretenții, însă, o dată cucerit, acesta îți este fidel până la capăt.

Copiii sunt ușor de introdus într-o poveste frumoasă și bine făcută însă se plictisesc repede și, de aceea, realizarea oricărui spectacol pentru cei mici este o provocare.

“Cântec pentru Tisha” înseamnă performanță actoricească, un senariu unic inedit, muzică originală, adaptată genului de muzică de calitate pentru cei mici. Este un spectacol dedicat atât pentru copii peste 4 ani cât și pentru părinții care, prin interacțiune și jocuri noi, reușește să aducă în prim plan strânsa relație dintre copii si părinți,  importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul tău.

Tisha: Elena Dumitrescu/Andra Mirescu
Gratziline: Ioana Ginghină/Andreea Gaica
Rază de Culoare: Ilona Brezoianu
Coșarul: Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru
Urs: Rareș Stoica/Răzvan Rotaru
Regizor: Felicia Dalu
Compozitor: Eduard Petru Jighirgiu
Textul și versurile: Andreea Gaica
Costume și decor: Flavia Varga
Producător: MiniArtShow by Ioana Ginghină

10.05 ora 11:00 ” Didi veverita si copacul neprietenos”

– spectacol/atelier – 1-5 ani

didi veverita mai

Didi este o veverita vesela, haioasa si foarte prietenoasa.

Jack este un copac trist si neprietenos, insa atunci cand cele doua personaje se intalnesc, se naste o poveste foarte frumoasa, distractiva si educativa despre prietenie.

Vino sa vezi un spectacol marca MiniArtShow by Ioana Ginghina cu personaje haioase si povesti cu talc.

Durata aproximativ o ora.

Pret: 50 lei/copil ( adultii nu platesc)

Toate materialele necesare atelierului intra in pretul biletului.

Inscrieri : www.miniartshow.ro

Detalii: contact@miniartshow.ro sau 0749 41 9999.

Adresa: Școala de Muzică și Arte Plastice Nr. 3, Stirbei Voda Nr.101, Sector 1

16.05 ora 11:00 „Calatorie cu zane printre anotimpuri fermecate”

– spectacol/ atelier senzorial – 1-5 ani

calatorii cu zanele primaverii mai

Asa cum copiii stiu, iar adultii rareori inteleg, zanele sunt peste tot. Sunt mici, harnice si au puteri magice, astfel ca ele sunt responsabile cu schimbarea anotimpurilor. Zanele primaverii se gasesc in gradina ta, la fel ca si zanele verii, iar zanele toamnei se stie ca traiesc in paduri si pe campii, iar impreuna cu zanele apelor aduc vant si ploi. Cine nu a auzit de celebra zana Craiasa Zapezii, care aduce iarna, iubeste frigul si gheata.Un spectacol interactiv de umbre cu muzica si recuzita colorata, care sa ne plimbe prin toate anotimpurile.

Durata aproximativ o ora.

Pret: 50 lei/copil ( adultii nu platesc)

Toate materialele necesare atelierului intra in pretul biletului.

Inscrieri : www.miniartshow.ro

Detalii: contact@miniartshow.ro sau 0749 41 9999.

Adresa: Școala de Muzică și Arte Plastice Nr. 3, Stirbei Voda Nr.101, Sector 1

17.05 ora 11:00 „Cantec pentru Tisha” – CinemaPro

23.05 ora 11:00 ” Parfum de flori de primavara”

– atelier creativ – 3-10 ani

parfum magic de primavara mai

Alege aromele tale preferate si porneste in lumea minunata a parfumurilor unice create de tine. Experimenteaza si creeaza un parfum perfect pentru camera ta.

In acest atelier copiii vor combina diferite arome, de scortisoara, vanilie, petale de trandafiri si astfel vor intra in lumea miresmelor preferate!

Toate experimentele sunt absolut sigure si garanteaza o superdistractie, cu rezultate splendid mirositoare.

Vino sa-ti creezi parfumul tau unic pentru camera ta!

Durata aproximativ o ora.

Pret: 50 lei/copil ( adultii nu platesc)

Toate materialele necesare atelierului intra in pretul biletului.

Inscrieri : www.miniartshow.ro

Detalii: contact@miniartshow.ro sau 0749 41 9999.

Adresa: Școala de Muzică și Arte Plastice Nr. 3, Stirbei Voda Nr.101, Sector 1

24.05 ora 11:00 ” La ferma cu Sofia si iepurasul Trifoi”

-spectacol/atelier 1-5 ani

la ferma cu Sofia

Printesa Sofia adora viata la ferma.

Ii place sa hraneasca animalele si sa calareasca pe magari, insa iepurasului Trifoi ii place viata la palat.

Vino si tu alaturi de ei ca sa descoperi cum e sa traiesti la o ferma cu muuulte animale.

Leave a Reply