Diverse

Sablarea – finisare profesională pentru mediul industrial

Cele mai multe suprafețe de metal, piatră, sticlă au nevoie de o procedură de finisare care se realizează industrial folosind alice metalice sau minerale. Procedura se numește sablare și este de mai multe tipuri în funcție de materialul pe care este aplicată și de alicele necesare. Procedura are la bază viteza de propulsare a materialului folosit pentru sablare fie el nisip sau alte materiale abrazive cu anumite granulații.

Cum funcționează sablarea

Sablarea este un procedeu care se realizează în funcție de suprafață, de materialul din care este făcută suprafața și de etapa pentru care se pregătește respectiva suprafață. Se face pentru texturarea unei suprafețe, pentru curățire, creșterea aderenței, netezire, satinare. Materialele la care se pretează procedeul de sablare sunt diverse: sticlă, plastic, cauciuc, beton, lemn, piatră, metale feroase și neferoase.

Alicele de sablare

Pentru o procedură de sablare de calitate este nevoie de alice produse la cele mai înalte standarde. Dacă alicele nu sunt bune suprafețele vor fi imperfect pregătite pentru vopsire sau alte proceduri. Există alice sferice din oțel folosite în instalațiile de sablare cu turbine sau aer comprimat și alice metalice colțuroase din oțel necesare procedurii unde este necesară modificarea texturii suprafeței. Ele se aleg în funcție de suprafața de prelucrat. Dacă sunt alese incorect suprafața va deveni neuniformă. Principiul pe care funcționează se numește transfer de energie, de el depinzând eficiența procedurii, timpul de lucru și costurile.

Instalațiile de sablare

Sablarea se face în locații special amenajate folosind instalații cu prelucrare în șarje sau instalații cu prelucrare continuă. Există multe piese din materiale feroase și neferoase care au nevoie de curățare iar această curățare se face folosind metoda de sablare în instalațiile amintite. Alte piese necesită pregătirea suprafețelor pentru vopsire sau alte proceduri iar acest lucru se realizează tot prin sablare. Instalațiile sunt compacte, multe dintre ele funcționează automat și continuu fără a necesita supraveghere. Există și cabine de sablare în care se ejectează material sub presiune pentru curățarea și pregătirea pieselor pentru următoarele proceduri. Unele instalații sunt manuale fiind acționate de o persoană cu pregătire specială în manevrarea și injectarea materialului de sablare pe suprafețe.

Produse pentru sablare

Multe firme care au nevoie de instalații de sablare nu știu unde să le găsească. Alice Sablare oferă servicii, soluții și consultanță în acest domeniu, fiind o firmă cu peste 16 ani de experiență în domeniu. Soluțiile pentru o sablare de calitate cât și pentru alte tipuri de prelucrare a suprafețelor sunt la îndemâna tuturor celor care doresc să se extindă în acest domeniu sau care au nevoie de astfel de servicii.

Sablarea este o procedură modernă care necesită tehnologii speciale și cunoștințe. Pentru a înțelege pașii, modalitățile de lucru, importanța și dezvoltarea acestei industrii se poate apela la niște specialiști în domeniu care pot oferi consultanță, informații și proceduri de lucru. Importanța sablării este dovedită în timp, alicele, instalațiile și restul produselor fiind mult îmbunătățite în ultima perioadă datorită avansului tehnologic, al computerelor și automatizării procedurilor de lucru în general. Mediul industrial se bazează pe sablare pentru prelucrarea suprafețelor diverselor piese necesare unui flux continuu de lucru.

Leave a Reply