Tristete… primavara

Pentru multi dintre noi, primavara inseamna motiv de bucurie, fericire, soare, mii de flori colorate peste tot, triluri de pasarele..pe scurt, natura se dezmorteste si prinde din nou viata si, la fel ca ea, multi dintre noi parca renastem. La fel era si pentru mine primavara, candva, insa acum fiecare primavara care vine imi infinge parca un pumnal in suflet. De ce? Pentru ca intr-o primavara am pierdut pe cineva atat de drag mie, incat simt ca pierderea asta nu se va vindeca niciodata. Am ales sa scriu aceasta poveste nu din lipsa de inventivitate, ci din dorinta de a-mi descarca sufletul, caci stiu ca lacrimile pe care le vars acum, scriind povestea, ma vor ajuta sa ma linistesc si sa merg mai departe.

Era primavara anului 2010,  21 mai, o zi de sarbatoare(Sf Constantin si Elena) cand mi-am vazut ultima oara bunicul..nu am sa-i uit niciodata privirea tulbure si incetosata, o privire demult desprinsa parca de realitatea cruda care-l inconjura..pe bunicul meu il chinuia cancerul de ani de zile..10 ani a tras cu boala asta sfasietoare, avea cancer la cap si, desi fusese operat, boala recidivase. In ziua aceea, ceva ne-a impins sa mergem la el sa-l vedem, caci tare dragi ii eram eu si sotul meu. Ne-a recunoscut intr-un final s,i cu vocea abia soptita, ne-a zis:”Sa aveti grija, ca eu m-oi duce!”..si asa a si fost. In perioada aceea am trecut printr-o incercare foarte grea cu sotul meu, a fost foarte bolnav si nici un medic nu ne putea spune din ce cauza e asa. La intoarcerea spre casa, sotului i se facuse iarasi rau si a trebuit sa mergem pentru a nu stiu cata oara la urgente. Ma omora asteptarea si ingrijorarea..sotul se simtea foarte rau, bunicul imi era pe moarte..intr-un final a venit si vestea: cel care ma crescuse si care mi-ar fi dat si sufletul lui numai sa nu-mi lipseasca nimic, se stinsese..durerea  a fost de neimaginat si numai cine pierde un suflet drag, poate intelege. Cred ca toti am trecut prin astfel de pierderi la un moment dat si cat vom trai, din pacate, vom tot pierde cate ceva..asa a fost lasat sa fie. Maine(7 aprilie) ar fi fost ziua de nastere a bunicului..l-am fi sarbatori toti si s-ar fi bucurat alaturi de noi de nazbatiile pe care le face piciul meu..in schimb, voi aprinde o lumanare si voi zice o rugaciune pentru linistea lui…

*Articol trimis de Oana Zah