Parinti buni de copii nazdravani
Primul meu weekend petrecut cu cei doi copii ai mei la mare… M-am incarcat cu rabdare suficienta incat sa rezist doua zile. Am sperat sa fie calmi, draguti, ascultatori. Au trecut cele doua zile pline de fericire, joaca, distractie.
Cand am ajuns acasa am realizat ceva extrem de important: sunt o mama extraordinara. Stiu ca veti fi surprinsi dar si sotul meu este un tata extraordinar. De ce? Fiindca am petrecut un weekend la mare cu doi copii – unul de 2 ani si celalalt de 4 ani – fara niciun incident. Cei doi copii ai mei s-au comportat uimitor, au cucerit pe toata lumea de pe plaja, au uimit ospatarii de la restaurant, au incantat personalul de la hotel si oamenii care asteptau in hol, au fost cuminti, ascultatori, linistiti. Cea mai uimita persoana din lume? EU!
Singura exceptie a fost poate momentul in care baiatul meu de 2 ani adormise in masina si a devenit morocanos atunci cand l-am trezit sa ne cazam. Ce-i drept a tipat un pic un pic si nu a fost chip sa ne intelegem dar a fost doar un sfert de ora de teroare. Oricum, motivul a fost ca nu dormise suficient…
Observati cum functioneaza totul? Ne asumam intotdeauna comportamentul bun al copiilor nostri dar gasim mereu un alt vinovat (decat noi) atunci cand ne gandim la „obrazniciile” pe care le fac. Interesant, nu-i asa?
Un prieten care nu are copii, imi spune mereu „Copiii tai sunt minunati! Este rezultatul educatiei tale, nu-i asa?” Acestea sunt momentele in care te opresti din a te preface ca tu si partenerul de viata sunteti cei mai buni parinti din lume si recunosti cu mana pe inima ca nu, nu tine totul de educatie.
Toti cunoastem cel putin un cuplu de parinti draguti, linistiti, educati care fac eforturi uriase pentru a fi parinti minunati si care sunt binecuvantati cu un copil „nazdravan”. Stim si cupluri de parinti haotici dar care au un copil educat si linistit, care parca incalca orice statistica. Evident, educatia oferita de parinti este un subiect care poate fi discutat la infinit, insa atunci cand ne asumam meritul pentru momentele in care copiii nostri se comporta ca niste ingerasi, trebuie sa ne asumam si esecul atunci cand se transforma in dracusori.
Eu personal, as prefera sa nu imi asum niciuna din variante. Toti ne propunem sa fim parinti buni, prin natura umana. Ne adaptam insa la ceea ce suntem si ce avem. Uneori, facem ceea ce trebuie, alteori, uitam sa fim constanti. Asta inseamna ca si copiii nostri sunt umani. Uneori sunt exemple pentru ceilalti copii, alteori suntem nevoiti sa ii retragem din societatea „normala” pentru cateva clipe.
Asa ca atunci cand alti oameni imi ofera un compliment legat de copiii mei, le spun mereu ca este doar o etapa. Pana la urma, totul poate fi schimbat cu un somnic, nu-i asa?
Articol publicat in Sfatulmamicilor.ro.
ghelbere elena
Un articol care mi-a mangaiat sufletul. Ai mare dreptate.