Primul pas spre fericire: asumarea emotiilor negative

Sunt un om vesel. Cel putin asa ma percepe lumea, judecand dupa cat de mult zambesc. Dar sa nu credeti ca eu nu traiesc emotii negative si ca as fi descoperit secretul fericirii!

E absolut imposibil sa nu ma incerce zilnic tristetea, furia ori dezgustul. Pe rand sau toate deodata, in doze mai mici sau mai mari. De ce? Pentru ca sunt om si nu robot. Cand lucrurile din jurul meu se intampla total pe dos, sigur ca mi se pune si mie pata. Daca nimic nu m-ar afecta ar insemna sa traiesc intr-o lume paralela cu realitatea. Dar va asigur ca traiesc cu picioarele bine infipte pe pamant(desi uneori cu capul in nori 🙂 )

Ce simplu era cand eram copil! Daca voiam sa plang, plangeam fara sa ma gandesc ce vor crede ceilalti despre mine. Sau daca imi venea sa rad, o faceam fara sa imi pese catusi de putin ca e locul sau momentul nepotrivit. Mi-era scarba de ceva, o spuneam raspicat, ma enerva ceva, zbieram cat ma tineau plamanii sau ma imbufnam si nu mai vorbeam cu vinovatul.

Acum e diferit. Total diferit! Mai greu, dar nu imposibil! Adultii traiesc prea mult pentru altii(si parerile lor) si prea putin pentru ei. Iar exprimarea emotiilor, mai ales a celor negative, nu e vazuta cu ochi buni. Esti adult, te controlezi. Cine o fi inventat asta?! Cine o fi dat porunca sa ne inchidem in noi, sa nu lasam nimic sa iasa la suprafata? Cine a hotarat ca mai bine ne macinam pe dinauntru si ne autodistrugem in loc sa ne eliberam? Cine, cine, cine? Si cum de prea putini au suficienta vointa sa nu asculte poruncile astea nescrise?

Gresala asta o repetam la infinit, ne invatam copiii:

• ca nu e bine sa planga, ce vor crede ceilalti? In loc sa incercam sa descoperim cauza tristetii…
• ca nu e bine sa te infurii, totul e roz in viata si lucrurile trebuie luate ca atare. In loc sa ne infuriem, sa ne eliberam de stresul acumulat, dupa care sa tragem aer adanc in piept si sa mergem mai departe.
• ca nu e bine sa te dezguste ceva, trebuie sa suporti orice in viata, sa strangi din dinti, sa te lasi calcat in picioare. In loc sa ai dreptul de a alege ce si pe cine suporti, sa incerci sa faci lucrurile altfel.

Si lista asta ar putea continua la nesfarsit! Din pacate.

Nu e bine sa ne reprimam emotiile. E o vorba din batrani care spune asa: a murit de inima rea. Fiecare tristete ingropata adanc in suflet nu face altceva decat sa il roada. Si asta se vede si pe chip, un om trist il citesti imediat, mai ales privindu-l in ochi. Ochii sunt oglinda sufletului si nu vor minti niciodata.

Cum reusesc eu sa scap de tristete?

Incerc sa nu ma gandesc foarte mult la cauza tristetii, in primul rand. Desi nu e chiar asa de usor sa iti controlezi gandurile, poti incerca totusi sa incerci sa iti ocupi mintea cu altceva.

Am noroc ca am copil mic. Sufletelul asta minunat reuseste de fiecare data sa ma scoata din orice pasa proasta. Vorbeste mult(ca mine), rade cu pofta din orice si are o privire de caprioara Bambi care nu are cum sa nu te impresioneze. Si cand ma „ataca” ea cu atatea zambete, cu pupici mari sau mici(sa stiti ca am posibilitatea de a alege 😉 ), cu imbratisari stranse de nici nu am timp sa ma feresc, nici nu stiu ce m-a lovit, cum sa mai fiu trista?! Cine nu are copii ar putea incerca sa se bucure de prezenta unui copilas din familie sau al unui prieten. Sau pur si simplu te poti aseza pe o banca in parc, aproape de un loc de joaca. Face minuni!

Pe mine ma mai ajuta si altceva: cand sunt trista, scriu. Pe blog, in coltisorul meu de suflet. Pe care pentru asta l-am creat: pentru a-mi aduce bucurie. Scrisul are un efect tamaduitor, pe cuvant! Cel putin in cazul meu functioneaza. Stiti cate lacrimi am putut varsa scriind articolul despre pierderea unul suflet drag?! Multe, foarte multe! Dar cuvintele voastre m-au linistit, au fost balsam pentru suflet. E important sa faci parte dintr-o comunitate in care sa iti exprimi starile– pozitive ori negative- niciodata nu stii de unde vine o vorba de alinare, un sfat util sau o sugestie.

Un alt mod simplu si ieftin de a alunga tristetea este un film de comedie. Cauta unul care te va face sa razi zdravan, sa se cutremure canapeaua cu tine. Ai impresia ca esti prea trist ca sa faci asta? Neeeee. Cand esti stimulat, reactionezi. Daca filmul e bun, reusesc sa rad cu gura pana la urechi, desi cu cateva minute, o jumatate de ora in urma credeam ca mi se prabuseste lumea…

Si, foarte important, pune mana pe telefon si sun-o pe mama(eu asa fac, mama e cea mai buna prietena a mea!) sau pe-o prietena buna! Vorbeste, descarca-te! Daca e posibil, iesiti impreuna. O iesire si o discutie cu o persoana draga te elibereaza, te „racoreste”. E important sa ai un umar pe care sa plangi. Si fa-o, plangi, lasa demonii sa iasa! Eu plang ca in copilarie si apoi ma simt mult mai bine.

Nu cred ca exista o reteta a fericirii, dar sigur sunt cateva lucruri aparent banale care te pot ajuta sa depasesti momentele mai dificile. Desi am depasit trei decenii de cand sunt pe pamantul asta(uneori cu capul in nori…), nu am incetat niciodata sa fiu un copil. Poate pentru ca nu am ucis copilul din mine, poate pentru ca mi-am lasat creierul sa se maturizeze, dar nu si sufletul, imi este mai usor sa trec peste clipele de tristete. Poate, cine stie? Poate sa te maturizezi tocmai asta inseamna, de fapt: sufletul sa iti ramana tanar!

*Am dat frau emotiilor in proba pentru SuperBlog 2014, invitata de Komunomo

**sursa foto: touchtalent.com