Cartea in habitatul natural

  Atunci cand citesc, cu siguranta ma detasez de tot ceea ce ma inconjoara. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa intru in pielea personajelor, sa traiesc cu maxima intensitate actiunea sau sa ma imaginez in peisajele descrise. Cred ca asta este de fapt farmecul lecturii: sa ne depasim limitele temporale si spatiale, sa cunoastem sentimente si senzatii noi. Si ma refer la beletristica, pentru ca exista multe tipuri de scrieri.

  Nu imi spune ca nu ti s-a intamplat si tie sa citesti o descriere a unei zile de iarna si sa simti fiori de frig sau sa ajungi pe malul marii gratie unei descrieri potrivite dintr-o carte!
  M-am trezit citind Doamna din lac de Raymond Chandler si m-am simtit departe de casa, de dormitorul si de patul unde stateam tolanita citind de obicei. Am simtit misterul in jurul meu, m-am vazut cautand indicii pe malul lacului… Parea atat de real… Pat imi era malul lacului, stateam intinsa pe iarba, cu capul pe un bustean vechi de cand lumea!

  Gazele erau singurele care cantau, brazdand linistea mormantala. Dar nu ma deranja deloc, mai ales ca simteam un fior ciudat pe sira spinarii… Parca ma simteam urmarita si cantul gazelor ma linistea, nu eram singura pe lume, mai erau si alte suflete… Oare de unde teama asta?! Sa fie de la faptul ca am citisem deja cateva pagini bune din carte si- indiscutabil- patrunsesem adanc in actiune? Nici nu mai reuseam sa imi dau seama daca eram cititor sau personaj, mintea mea era confuza…Peisajul care ma inconjura adancea si mai mult misterul… Eram pe marginea unui lac, citind Doamna din lac… Am sarit ca arsa: sa fie acesta acel lac? Sa fie acesta decorul unde se petrece actiunea volumului? Sunt doar eu aici sau mai e si altcineva?! Intrebari peste intrebari in mintea mea, iar eu simteam ca mi-a inghetat sangele in vene si transpiratia in spate…
Ma ridic brusc si scap cartea din mana. Si sunt din nou in dormitorul meu…

                    Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012