Recenzie “Costandina”, Zaharia Stancu

Costandina este un roman de mici dimensiuni in care este prezentata viata taranului roman sarac, plin de nevoi si totodata asuprit de boierimea hulpava.

Personajele sunt Tudor cu sotia sa Maria, numerosii lor copii(ai lor, dar si din primele casatorii ale celor doi, ambii fiind la a doua casatorie, dupa vaduvie) si cateva rude(dintre care chipul matusei Utuparoaia e cel mai viu) si “megiesi”.

Familia si-ar vedea linistita de traiul desi sarac, dar linistit, insa aceasta liniste e tulburata de Costandina, fata luata de suflet de catre Tudor si prima lui sotie, raposata Dumitra. Aceasta e maritata, are 3 copii, dar e snopita in bataie de sot sa vina la familia tatalui adoptiv sa ceara … pamant. De aici o intreaga nebunie, caci familia e atat de saraca, incat tot ce ar putea imparti cu altcineva e… saracia. Obsesia Costandinei pentru pamant e atat de mare, incat ea se transforma, uita si de respect, uita si de durere, pare o stana de piatra ce vrea pamant, acesta fiind telul suprem. Nimic nu conteaza mai mult, decat sa se intoarca la sot cu actul prin care sa primeasca o bucatica de pamant…

Scenele sunt presarate cu violenta fizica si verbala, Zaharia Stancu reusind sa redea un adevarat tablou taranesc, cu vorbe si fapte din popor, caci descrie lumea satului asa cum este. Reuseste sa descrie viata adevarata, fara niciun fel de infrumusetare, caci saracia, foamea crunta si lipsurile scot intotdeauna ce este mai urat in fiintele umane.

Cum se incheie povestea Costandinei si ce se intampla cu familia, va las pe voi sa descoperiti. Va asigur ca veti intra in atmosfera descrisa, caci toate faptele si trairile sunt descrise atat de natural, incat e greu ca cititorul sa nu participe.